Sîntem în ajun. M-am gîndit să continuăm experimentul adapatîndu-l tematic. E o povestire, poate singura din viaţa mea de scriitor de pînă acum, scrisă „la comandă”, mai precis pentru un proiect al www.liternet.ro numit, cred, „Scriitorii şi Crăciunul”. Povestea pleacă de la schiţa unei poveşti povestite de pseudonimul unui personaj de-al meu, care în realitate nu se numeşte Ema Rastin. Cum ştiam că e imposibil să scrii aşa ceva fără să cazi în melodramă, am încercat să fiu subversiv în raport cu aceasta. Poţi izbuti asta recurgînd la umor, cinism sau grotesc. Eu am recurs la o dimensiune parabolică – cred că mi-a ieşit. E o poveste de Crăciun cu puţină zăpadă, dar e o poveste de Crăciun! Iar, dincolo de aparenţele imediate, nici măcar nu contrazice faptul că Sărbătoarea Crăciunului este una a bucuriei.
Povestirea a apărut în La Morrison Hotel. Povestiri de pînă azi în ediţie definitivă, Europress Group, Bucureşti, 2007. Va rămîne aici pînă în preajma Anului Nou – nu pentru că aş fi eu în vacanţă, ci pentru a o putea citi fiecare cînd are vreme, între nenumăratele obligaţii religioase, folclorice, familiale, ca să nu mai vorbesc de cele culinare!
Crăciun luminat! Joyeux Noel! Merry Christmas! Feliz Navidad! Buono Natale! Wesolych Swiat!
După visul Emei Rastin
Într-una din nopţile mele fără de vise, nopţi smolioase, negre precum catranul şi pasul dracului, am visat un băieţel. A fost unul din acele vise „din nimic”, nu zămislit, cum se cuvine, din alte vise, ci rod al neantului închipurii pure, dar l-am visat cu toată puterea. Era cumva sinonimul fetiţei cu chibrituri, era un băieţel modest, timid, visător şi, desigur, ineficient. Stătea ancorat doar de cîteva fire, suspendat între destin şi lipsa
