M-am bucurat foarte mult că voi zbura cu Airbus 380, cu Air France, pe ruta Paris – New York. Şi nu s-a întîmplat asta, la Paris am aflat că avionul rămăsese la New York, pentru verificări. Aşa că am zburat cu un Boeing 777. De fapt, în locul Airbusului 380, compania a pus două aeronave, noi am zburat cu prima. În avion, plin de lume care îşi luase bilet la 380! Regrete multe, dar, pînă la urmă, a fost okei, a fost cel mai haios echipaj cu care am zburat vreodată. Şi ei, cei din echipaj, trebuia să zboare tot cu 380!

Am spus asta pentru că subiectul A 380 a făcut să se dezlege repede limbile, nu a mai fost nevoie de tatonările tipice pentru a discuta cu vecinul de scaun. Iniţial, înainte de a porni, a stat lîngă noi, pe al treilea loc, o americancă vîrstnică şi nesuferită. Era prea mult, totuşi, adăugat la dezamăgirea cu avionul. Aşa că destinul a făcut ca americanca să schimbe cu un domn în vîrstă, un tip în jur de 70 de ani, maximum. Şi el îşi amînase călătoria pentru a prinde A 380! Mergea la fiica lui în Saint Louis, Missouri. De locuit, locuieşte în Franţa, lîngă Arles, dar nu e tipul de pensionar american care se retrage în Sudul Franţei. A ajuns acolo pentru că s-a căsătorit cu o franţuzoaică din acel sătuc. S-au cunoscut în Africa, unde el lucra pentru ONU, ca inginer, iar ea era într-o misiune UNESCO. S-au văzut, s-au plăcut, acum aprope 50 de ani, s-au căsătorit, li s-a născut primul copil, apoi, din cauza războiului pentru Biafra a trebuit să se refugieze. E o scenă impresionantă, ei doi, cu copilul de cîteva luni, într-o pirogă condusă e un băştinaş. Soţia vecinului meu de scaun s-a stins de zece ani. Din discuţii am aflat că el are peste 80 de ani, dar se ţine încă verde. Fiul lui, cel din pirogă, lucrează în Azerbaidjan, la Baku, tot într-o organizaţie internaţională, ginerele e IT-ist detaşat pentru o perioadă în Irak. Abia acum vine pa