Cunoasteti povestea. Nenumitul "mal de ville" il impinge cateodata pe un artist - mai ales pe unul cu satu-n cap si tarina-n inima - sa renunte la placerile urbanului (si-asa, castigat din greu!). Si sa se retraga, precum face Aurel Gheorghiu-Cogealac, la o rascruce de vanturi (nu-i nicio gluma, vedeti proiectul parcului eolian de la fata acelui loc). Departe, la obarsie. Pe "axa lumii" lui personale. Care trece prin casa parinteasca, atacata pana atunci de uitare. La Cogealac, in Dobrogea. Unde vietuiesc sapte mii de oameni (multi dintre ei, armani farseroti). In vecinatatea vazduhului antic, parfumat cu rodii parguite, al cetatii Histria. Acolo, la jumatatea distantei dintre Mit si Amintire, in inima unui tinut magic. Unde, pe orice fel de vreme, colbul se transforma in cocoloase comestibile, timpul se sufoca intre funigeii de paie cazuti din stele, fix pe spinarea asinilor, iar, in locul lor, cerul se tiveste respectuos cu umbrele nascocite din legendele cu carduri cristaline de dropii.
Mai intai, insa Aurel Gheorghiu-Cogealac este un copil mare, cu ochii sinilii de-atata privire, spre indurare, in sus (unde, vorba lui Odysseas Elytis, "Doamne, cata risipire de albastru, ca sa nu Te vedem!"). Vorbeste putin, impiedicat probabil in manunchiuri de rationamente interioare nespuse. Nu are verbiozitatea spumoasa a bucuresteanului, nici predica retorizanta iesita din obositoare academii de spunere. Igienizeaza cuvintele, are o rusine teribila sa le trimita in lume nedichisite si, de aceea, prefera de cele mai multe ori sa le retina de la delegari. Si, cu toate acestea, Cogealac este un narator desavarsit. Cele mai frumoase povesti sunt imprimate in "fototeca de aur" a operei sale adunate. Acolo se naste mitologia personala a lui Aurel Gheorghiu. Sau "Lumea lui Cogealac".
Povesti pe care mai intai le destainuie in marturisiri. Despre copilaria unde fabul
