Porţile castelului regal de la Săvârşin, din judeţul Arad, s-au deschis larg pentru a primi sute de colindători. Pentru mulţi oameni a devenit o tradiţie ca înainte de Naşterea Domnului să vină să-i ureze Regelui Mihai şi Familiei Regale sărbători fericite şi la mulţi ani. Sursa: Alex Negru
Familia Regală a deschis presei sala în care va lua masa de Crăciun şi salonul în care se află bradul cu cadourile de Crăciun. Fie că au fost grupuri mari formate din zeci persoane sau doar câţiva copii, toţi colindătorii au fost primiţi cu braţele deschise, iar membrii familiei regale au ascultat colindele şi urările tuturor.
Printre cei care au adus vestea Naşterii Pruncului Iisus s-au aflat şi dubaşii din Săvârşin, care se numără printre preferaţii regelui Mihai.Unii colindători au adus şi daruri pentru Regele Mihai şi Principesa Margareta. În schimb, au fost răsplătiţi cu cozonac, ceai, suc şi ţuică fiartă.
Principesa Margareta a primit o păpuşă
De la o tânără din Râmnicul Vâlcea, care păstra cu mare drag un autograf primit de la rege pe un colţ de ziar, Principesa Margareta a primit în dar o păpuşă, iar Regele Mihai a primit mai multe iconiţe.
Alte femei au venit special de la Deva pentru a aduce flori principesei Margareta şi Reginei Ana. Localnicii îşi amintesc cu mare drag de vremurile când regele era tânăr şi spun că şi atunci era un om foarte popular care stătea de vorbă cu fiecare dintre ei. Oamenii îi învaţă pe copii despre cât de important e regele pentru ţară.
„Am venit să-l vedem pe Maiestatea Sa, Regele Mihai şi Familia Regală. Este un om foarte deschis şi iubitor de oameni. Îi dorim multă sănătate şi fericire. Am venit cu nepoţelul, să ştie şi el adevărul despre rege. Noi nu am învăţat adevărul despre rege... adevărul este că a fost un om mare. Şi este încă un om mare. Dumne