Ediţia a XIII-a a Festivalului Internaţional de Film Studenţesc organizat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ (UNATC) şi Fundaţia CineMAiubit (condusă de Elisabeta Bostan) a impresionat mai degrabă prin cantitatea decît prin calitatea scurtmetrajelor prezentate (aproximativ 200, reprezentînd şcoli de film din 13 ţări). Totuşi, nivelul producţiilor (inclusiv româneşti) din cea mai populară secţiune competiţională („ficţiune peliculă“) a fost în uşoară creştere, în comparaţie cu ediţiile precedente.

Evenimentul s-a desfăşurat între 14-17 decembrie, fiind găzduit, ca de obicei, de Cinematograful Studio al Uniunii Cineaştilor din România (UCIN). Cum ritmul proiecţiilor din Sala Mare a fost, de marţi pînă joi, de-a dreptul infernal, tradiţionala retrospectivă a celor mai apreciate producţii UNATC, din ultima zi a festivalului, a trebuit să fie mutată în sala mică, de la subsol. CineMAiubit are, m-am convins, o mare problemă: lipsa unei preselecţii riguroase. Sau a oricărei preselecţii, de fapt. Astfel, spectatorii dornici să vadă filmele („potenţialele filme“ e mai aproape de adevăr) incluse în toate cele patru secţiuni competiţionale se văd puşi în faţa unei misiuni aproape imposibile. Dacă organizatorii vor continua să accepte aproape tot ce primesc, dorind ca festivalul lor să rămînă o „vitrină“ (sau o „carte de vizită“, vorba „mamei“ Elisabeta Bostan) a producţiilor şcolilor de film (în primul rînd româneşti, iar UNATC înainte de toate), atunci trei zile şi jumătate nu mai sînt suficiente; CineMAiubit ar putea dura chiar o săptămînă, pentru ca toate scurtmetrajele să aibă şansa de a ajunge la un public interesat. Cele trei competiţii „secundare“ („film documentar“, „ficţiune digital“ şi „animaţie/experimental“) mi-au oferit numeroase ore chinuitoare în faţa unui ecran pe care se succedau zeci de exerciţii nevi