Vlad Stoicescu: „Preşedintele încearcă să dea impresia că e un mecena al presei libere, un om preocupat chiar şi de soarta celor care îl critică”. Sursa: EVZ
„Măi, omule, pot să fac ceva?” Cuvintele se năpustesc cu lăcomie spre microfonul prins discret în sacoul preşedintelui, traversează firul lung al lavalierei şi se răspândesc cu forţă în eter.
Întunericul e proaspăt deasupra Bucureştiului, maşinile torc sfârâitor pe carosabilul sticlos de pe Calea Victoriei, iar, într-o redacţie de ziar central, jurnalismul se pregăteşte să moară.
Traian Băsescu mimează îngrijorarea: „Îmi pare rău că se închide «Cotidianul». Am fost tentat să-l sun pe Nistorescu”. Ipoteza unei discuţii salvatoare între locatarul de le Palatul Cotroceni şi cel care gestionează clipele finale de viaţă ale ziarului fondat de Ion Raţiu este de roman ştiinţifico-fantastic.
Adevărul e că nimeni nu mai poate face nimic pentru „Cotidianul”. Ziarul acesta, care în urmă cu câţiva ani dirija, de la pupitru, orchestra presei de calitate, s-a închis, de fapt, cu mult timp în urmă. S-ar putea scrie, probabil, un manual despre cum să ucizi cu premeditare un ziar, plecând de la experienţa dramatică a „Cotidianului”.
Părerea de rău a preşedintelui Băsescu merge, probabil, spre epoca în care Traian Radu Ungureanu sau Sever Voinescu semnau în paginile ziarului. Erau vremuri de capă şi spadă, cu un preşedinte-jucator hărţuit de parlamentul celor 322, cu o eternă dispută între Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni, cu primii muguri ai discursului anti-moguli răsărind viguros.
Astăzi, nimic din „Cotidianul” ascuns în amintirile lui Traian Băsescu nu mai trăieşte. De ce ar vrea preşedintele să facă ceva pentru un ziar care l-a lovit constant în ultimele luni, uneori revanşard, fără argumente şi logică? Pentru că Traian Băsescu încearcă să de
