Bine zis povesti! Ca roman e greu sa-i spui. Un melanj care merge pana la zacusca scrie Stefan Doru Dancus, si el un autor inclasificabil. Ambitiile lui literare sunt mai curand extraliterare. Cioran, La Rochefoucauld, autorul cartii lui Iov si divanurile medievale.
Profet si justitiar, el ierarhizeaza pacate; medievalismul manastiresc il face sa vada in oameni niste "trapasi ai vinovatiei". Prabusirea etica declanseaza "un fel de teroare interioara". Deja suntem la granita cu existentialismul. Deci e normal sa intre in scena Sisif. Erijat in om revoltat si in Radamantes, judecator infernal, prozatorul insista asupra "ierarhizarii greselii". Asta este una dintre laturile cartii.
Dar mai sunt si altele, care fac din "Povesti pentru Gabriella" (Limes, 2009) o scriere variata pana la neomogenitate. Dancus este un artist total: motoul cartii este din el insusi, coperta a patra este scrisa tot de el. Acolo ii apare si fotografia imbufnata, innegurata si amenintatoare ca a lui Iona in fata zidurilor Sodomei. Pe coperta intai avem o pictura reprezentand o femeie goala prosternata intr-o matanie extinsa. Fapt nu lipsit de importanta, dupa cum vom vedea. Tot din strategia de autopromovare face parte si editarea revistei "Singur", la Targoviste, unde a adastat maramureseanul nostru indreptator de lume. Am spus "strategie" intrucat Dancus este, in fond, un om cald, vechi si cu bun-simt. O fi fost el candva spaima jurnalisticii sibiene, dar acum a devenit autor. S-a tras pe langa stilou, adica.
Scriitor total, cum ziceam, Dancus este mai intai poet. Sau poeta vates, mai degraba. O mostra: "Ora lumii-ncepe sa se sfarme/ Sirele spinarilor se frang/ Cand intreaga specie adoarme/ Si asteapta Dumnezeu sa plang". Dupa care iese in avanscena istoricul de moravuri si de ideologii. "Povestile pentru Gabriella" rememoreaza ororile lui Stalin si mizerabila exis
