De la The Lady Vanishes, in care un tren devenea cadrul perfect pentru desfasurarea unei povesti misterioase si frisonante, la Frantic-ul lui Polanski, in care doctorul american interpretat de Harrison Ford isi cauta innebunit prin Paris sotia disparuta, iar culisele unei afaceri complicate si barierele de limbaj, combinate cu birocratia locala si cu apatia politistilor francezi agravau circumstantele disparitiei, transformand-o intr-o secventa absurda, s-ar putea gasi unele comparatii cinematografice cu Cealalta Irina, filmul de debut al regizorului Andrei Gruzsniczki. Si el este filmul unei cautari frenetice si al unor mistere insolubile. Insa orice posibila paralela de fond se opreste in acest punct. Pentru ca detaliile si atmosfera povestii din Cealalta Irina tin de un specific romanesc indubitabil si constituie, de altfel, punctul forte al filmului. Acesta nu exploateaza nicidecum filonul politist al povestii - o moarte prea putin verosimila ca sinucidere -, ci se concentreaza asupra framantarilor prin care trece Aurel, sotul Irinei, dupa ce femeia iubita pleaca de langa el. Si totusi, Cealalta Irina nu este nici macar un love story. Este mai curand un caz care ilustreaza, metonimic, poticnelile si hibele unui mod de viata improvizat si lipsit de reperele esentiale. Dezradacinati din satul lor de munte, Irina, o fata naiva cu aspiratii mercantile si Aurel, sotul modest care o urmeaza orbeste pentru ca e foarte indragostit, nu-si pot gasi locul in Bucuresti, unde duc un trai saracut si lipsit de orice perspectiva. El e body-guard la Mall, ea are o ocupatie marunta despre care nu ni se dau prea multe detalii, pentru ca ele poate nici nu conteaza prea mult. Cert e insa ca un asemenea mod de viata constituie premisa perfecta pentru injghebarea unui vis de evadare "dincolo", unde, pentru anumite persoane, precum Irina, totul nu poate fi decat poleit, pentru ca "