Tânărul este un Moş Crăciun special, care ajunge la copiii cuminţi cu un mijloc de transport ecologic pe care îl recomandă celor care iubesc natura.
Profil
Născut. 15 octombrie 1980
Studii. A absolvit Facultatea de Calculatoare şi Informatică Aplicată
Experienţă. Lucrează în management şi impresariat sportiv şi în IT
Familie. Necăsătorit
Graţian este preşedintele Clubului Sportiv Gratzu din Timişoara şi Moş Crăciun de serviciu pentru cei doi nepoţei ai săi. Anul acesta s-a gândit să îmbine pasiunea pentru sport cu plăcerea de a-l interpreta pe Moş Crăciun şi duce cadouri copiilor conducând o bicicletă, în cadrul unui proiect iniţiat de cei de la Verde pentru Biciclete.
De câteva zile, Graţian a intrat în pielea personajului. „Deja am început să ies în centru, cu bicicleta. E minunat să vezi copiii venind la tine să te întrebe dacă le-ai primit scrisoarea. Eu am mai făcut pe Moşul la mine în familie, dar senzaţia pe care o ai când vorbeşti cu un copil pe care nu îl cunoşti este chiar specială ”, a povestit acesta.
Meseria de Moş Crăciun
Deşi pentru unii poate părea o joacă, să fii Moş nu e lucru uşor. „E un rol pe care trebuie să îl joci cât poţi tu de bine şi pe care trebuie să îl iei foarte în serios. Vocea, poziţia corpului, toate aceste detalii contează. Copiii sunt foarte atenţi şi observă orice”, a explicat Graţian. Orice Moş care se respectă trebuie să se pregătească înainte de a merge în casa unui copil. Trebuie să afle de la părinţi cum îl cheamă, câţi ani are, ce îi place să facă şi ce năzbâtii a făcut.
Mai mult, să fii Moş te încarcă şi cu o responsabilitate foarte mare. „Trebuie să fii conştient că faci parte dintr-o legendă veche de mai mult de 2000 de ani. Tu eşti personajul pe care toţi copiii visează să îl cunoască. Nu îţi poţi permite să greşeşti”, a adăugat acesta.