Am cumpărat de curînd un album minunat, publicat la Iglooprofil în condiţii excepţionale. Minunat prin el însuşi, prin felul în care arată, prin suma poveştilor pe care le sugerează, pe care ne ispiteşte să ni le amintim sau să ni le imaginăm privind fotografii, schiţe, detalii, proiecte de arhitectură, prin forţa pe care o degajă oriunde l-ai aşeza în jurul tău, în bibliotecă, în proximitate. Te cheamă mereu să-l iei, să mai stai puţin cu el, să mai descoperi o expresie, vibraţia lemnului dintr-un decor, un amănunt care, poate, altădată ţi-a scăpat. Albumul acesta îţi creează iluzia inepuizabilului. A fîntînii cu apă proaspătă care se revarsă efervescentă şi infatigabilă. Are misterul unora dintre cele mai fabuloase spectacole de teatru, spaţii, performanţe actoriceşti, nuclee umane. Are ceva din taina unui geniu. În paginile lui este un destin. O viaţă a unuia dintre cei mai mari creatori: LIVIU CIULEI. Regizor, actor, scenograf, arhitect. În paginile lui, de oriunde răsfoite şi analizate pe tihnă, se află zeci de ani de travaliu pentru teatru, film, pentru spiritul profund al creaţiei artistice. Se află vîna unui făcător de artă. Se află neliniştea căutării a ceva nou, neîncercat, nemaivăzut, nemaiauzit, a ceva proaspăt, puternic, fremătător care să aducă emoţie, bucurie, extaz, neuitare pentru cel care priveşte. Spiritul lui Liviu Ciulei este ca un magnet. Atrage în jurul lui aceleaşi esenţe. Acelaşi tip de putere de a cerceta şi de a crea, de a scoate din elementele vii din viaţă, autenticul pe scenă, într-un gest, în lumea unui cuvînt.
De ce m-a tulburat atît de tare? Pentru că am avut în mîini, palpabil, un drum. Nu doar al lui Liviu Ciulei. Ci al ideii de artă. Al ideii de viziune artistică vie şi complexă. În România, Ciulei cred că a fost aproape singurul, pe un interval mai lung şi de aceea semnificativ, care a lucrat, a format, a modelat ace
