După aproape două decenii de indiferenţă faţă de Istoria medicinii, această disciplină pare să reintre în atenţia, dacă nu a studenţilor şi tinerilor medici, cum ne-am fi dorit, a iatroistoriografilor şi cercetătorilor maturi şi avizaţi, care şi-au amintit că în sipetul cu documente lăsat de înaintaşi sunt unele de pe care praful merită scuturat, iar informaţiile găsite – multe inedite – merită a fi procesate şi oferite publicului. (...) Medicina românească, întotdeauna europeană, niciodată izolată în mod absolut între propriile-i graniţe, nici chiar în perioada comunistă, are un valoros trecut, oameni care şi-au onorat profesia, precum şi o elită formată şi perfecţionată în ţară, dar şi în şcoli apusene, personalităţi recunoscute în lume pentru observaţiile şi descoperirile lor, pentru lucrările comunicate sau publicate. De la începutul anilor optzeci ai secolului trecut, de la Istoria medicinii româneşti, carte de aproape 600 de pagini, apărută la Editura Medicală, sub redacţia unui colectiv condus de profesorul Valeriu L. Bologa, şi până în 2008, când la Editura Academiei vede lumina tiparului Istoria universală a medicinei şi farmaciei (1.000 de pagini, format A4), temerară încercare a unui singur autor, dl dr. Radu Iftimovici, nu s-au mai publicat în limba română lucrări similare, două dintre motive fiind, anterior evenimentelor din decembrie ’89, restricţiile „autocenzurii“ impuse editurilor, iar după acest an, costurile în escaladă necesare transformării unui manuscris în operă finită. Probabil că nici Istoria… dlui R. Iftimovici nu ar fi ieşit până la urmă vie la mal, fără substanţiale sponsorizări şi răbdare benedictină a colectivului redacţional şi tehnic, confruntat cu un volum copleşitor de date, colaţionări şi dificultăţi de paginaţie.

O carte, câteva monografii, şedinţe ale unei societăţi de profil dominate de comunicarea amintirilor unor medic