Pentru cei din generaţia mea, Institutul Cantacuzino, omolog al celebrului Institut Pasteur din Paris, reprezenta un summum al ştiinţei medicale şi al competenţei, îndeosebi în domeniile bacteriologiei şi vaccinologiei. Din experienţa de student, din cărţile de Istorie a medicinii, dar mai ales din relatările părinţilor despre marele Ioan Cantacuzino şi despre figurile celebre ale şcolii create şi dezvoltate în jurul Profesorului, Institutul şi oamenii acestuia deveniseră repere, modele, mituri pentru tânărul medicinist care eram. (...)

Practica ulterioară, îndelungată, de medic aflat în postura de a fi participant activ la prevenirea apariţiei multor boli infecto-contagioase, prin imunizarea populaţiei cu produsele datorate celebrei unităţi de cercetare şi producţie, la observarea profundei schimbări a structurii morbidităţii din ţara noastră, mi-au furnizat argumente suplimentare de recunoştinţă şi admiraţie. De aceea, mult, mult mai târziu, când, după 1990, la redacţie au început să ne sosească informaţii potrivit cărora Institutul urmează a-şi restrânge activitatea, consecinţă a – dintr-odată descoperitei – înapoieri(i) tehnologice, ba chiar că se va privatiza incorect, la iniţiativa „malefică“ a unor noi lideri, ori că se va alipi, ca o secţie, Institutului de Igienă, am fost intrigat, ba chiar revoltat, încercând să aflu adevărul ori dedesubturile zvonurilor. De curând, pe net a circulat un document alarmist conform căruia, „pe ascuns, ceea ce nici regimul comunist nu a îndrăznit“, persoane din MS şi Institut intenţionează „să anuleze prevederile Legii de înfiinţare a unităţii printr-o hotărâre de guvern“. Sunt rezervat în a face publică lista numelor citate ale echipei demolatoare, în absenţa verificării afirmaţiilor cuprinse în documentul înaintat şi redacţiei, mai ales că acesta ne-a sosit în plină campanie electorală şi când unii dintre cei numiţi nu