Voi începe recenzia articolului din ISRAEL MEDICAL ASSOCIATION JOURNAL (IMAJ) 2009, 11:537-541, „Un sondaj printre medicii de familie despre accesul la informaţie al pacientului israelian“, cu o remarcă legată de trecutul profesional al familiei mele. Rezumând rezultatele studiului efectuat pe 115 medici de familie, plin de date statistice interesante, am fost izbit de un fapt, poate banal în zilele noastre: medicul de familie israelian examinează, în medie, în cele aproximativ 40 ore săptămânale de cabinet, 216 pacienţi! (...)

Cu alte cuvinte, fiecărui pacient îi sunt alocate în medie 11,1 minute bruto! În acest interval, pacientul trebuie ascultat, Publicitate examinat, e nevoie de o concluzie la sfârşitul consultaţiei, prescrierea reţetelor necesare, îndrumări şi în plus consemnarea tuturor datelor în calculatorul aflat pe biroul medicului. Acest calcul simplu nu ia în consideraţie pauzele medicului respectiv, telefoanele, convorbirile cu asistentele medicale etc. Răposatul meu părinte, şi el medic de familie, obişnuia să ne povestească nouă, copiilor săi, în cadrul procesului de „îndoctrinare“ legat de alegerea carierei fiecăruia din noi, precum că legea de bază a medicului de familie e să ofere pacientului certitudinea că în acel moment, unul în faţa celuilalt, situaţia bolnavului ocupă locul cel mai important în gândirea medicului, că nimic nu e mai important decât a câştiga încrederea pacientului, altminteri niciun medicament nu poate ameliora suferinţa sa. Citind aceste date, mă întrebam cum poate fi acest precept elementar respectat în condiţiile în care contactul dintre medic şi pacient se rezumă la câteva minute numărate?! (...)

Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală. Voi începe recenzia articolului din ISRAEL MEDICAL ASSOCIATION JOURNAL (IMAJ) 2009, 11:537-541, „Un sondaj printre medicii de familie despre accesu