National Gallery, februarie 1979. Cristosul lui Bosch cu figura lui ca a prinţului Mâşkin.
Idiotul încadrat de patru capete de brute.
El, la mijloc, serafic, senin, ne-uman, nepricepând realitatea care aparţine celor patru antropoizi...
*
Place Vendôme. Magazinul britanic. în vitrină expuse trei spade:
Epée de justice spirituelle, Epée de justice temporelle, Epée de justice curtana...
Piaţa cea mai aristocrată. Ridicată în 1708, are în mijloc coloana viitoarei Mari Armate napoleoneene, 44 metri înălţime, turnată din bronzul celor 1200 de tunuri capturate (dicţionarul).
De câte ori s-a întâmplat să văd Parisul, m-am dus în piaţa magazinului cu cele trei spade feudale şi am privit piaţa tăcut, inaccesibilă în totul, zicându-mi că dacă Istoria ar avea un cuib al ei, aşa ar trebui să arate trainic, bine căptuşit...
Al doilea loc pe care trebuia să-l văd... era... a fost statuia suflată cu aur a Ioanei d'Arc de lângă Luvru, pe care cu grijă totdeauna, să nu mă vadă un vardist, săream şi atingeam repede cu palma una din copitele aurii ale calului pe care ea stă călare.
Arta doar. Fiindcă, altfel, cum spune amicul meu V, cinic, "mai las-o, domnule, că era o smintită, englejii ăştia nu se înşeală, nu-i duci, ştiu ei ce ştiau..."
Oricum, m-am adresat în gând lui V. contrazicându-l şi spunându-i că nu mai contează când eşti smintit, dacă ai intrat în istorie, măcar de-am fi şi noi (adică el şi cu mine) doi smintiţi, iar viitorul să ne ridice pe socluri de granit...
*
Pânzele late şi înalte de apă şiroind pe faţadele de sticlă ale edificiilor uriaşe ce stălucesc în bătaia soarelui care apune, dar care de fapt nu apune, în aceste imperii în care soarele nu apune niciodată...
Apa prelinsă cade spre
