Egiptul găzduieşte, începând din 1983, o complexă manifestare literară dedicată celui mai important scriitor grec născut pe meleagurile sale, Konstantinos P. Kavafis. Desfăşurată iniţial doar în cadru grecesc, din 1991 a dobândit caracter internaţional, la cele 10 ediţii, desfăşurate din doi în doi ani, participând numeroşi traducători, istorici şi critici literari "kavafişti". Tot din 1991, se acordă în cadrul acestei manifestări şi premiile internaţionale Kavafis, decise de un juriu alcătuit din personalităţi egiptene şi greceşti. Egipteni şi greci sunt şi laureaţii premiilor pentru poezie, proză şi traducere (din greacă în arabă). Înfiinţat în 1991, Muzeul Kavafis, situat în apartamentul în care poetul şi-a petrecut ultimii 20 de ani de viaţă, oferă vizitatorilor cea mai bogată colecţie de traduceri din opera acestuia.
Cea de-a 11-a ediţie a "serbărilor kavafice" (Kavafeia) a fost organizată de Ambasada Greciei la Cairo, Centrul Cultural Elen din metropola egipteană şi secţia din Alexandria a Fundaţiei Culturale Greceşti (director Manolis Maragoulis), cu sprijinul a numeroase alte foruri, între care Consiliul Internaţional al Grecilor din Diaspora, prin energicul său preşedinte Stefanos P. Tamvakis, comunităţile greceşti din Egipt. Manifestarea a debutat, în prezenţa unui numeros public, la Opera din Cairo. Conferinţa intitulată "Patimi. O culegere poetică latentă a lui Kavafis", susţinută de Mihalis Pieris, decan al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Nicosia, unul dintre cei mai apreciaţi kavafişti, a precedat festivitatea de decernare a Premiilor Kavafis. Premiul pentru proză greacă i-a revenit lui Dimitris Dimitriadis, scriitor din Salonic care se bucură de o largă notorietate internaţională (cunoscut în România ca dramaturg, cu piesa Soluţii la solicitări solidare, publicată în 2004 la Bucureşti şi jucată în 2005 pe scena Naţionalului din