Anul in care economia mondiala a suferit cea mai grava prabusire de la Al Doilea Razboi Mondial incoace a devenit cunoscut drept "Anul Marii Recesiuni". Insa un nume la fel de potrivit ar putea fi si "Anul Marii Stabilizari", pentru ca, pana la urma, s-a reusit evitarea unei mari catastrife economice.
In urma cu 12 luni, panica din jurul falimentului Lehman Brothers impinsese pietele aproape de colaps. Activitatea economica la nivel global, de la industrie la exporturi, se prabusea mai repede decat in 1930. De data aceasta, insa, declinul a fost inabusit in cateva luni, aminteste The Economist.
Marile economii au accelerat si au iesit din negura crizei destul de repede. Cresterea economica a Chinei, care a stagnat, dar nu a cazut niciodata, a ajuns in trimestrul doi la 17%.
Pana la jumatatea anului, cele mai mari si bogate economii ale lumii, cu exceptia celor ale Marii Britanii si Spaniei, si-au inceput din nou cresterea. Doar cateva tari mai lenese, cum ar fi Irlanda si Letonia, au inca perspectiva de a ramane in recesiune.
Care a fost pretul platit?
Au existat, insa, si multe daune colaterale. Rata somajului in tarile membre ale Organismul pentru Cooperarea Economica si Dezvoltare (OCED) este de aproape 9%.
In America, unde recesiunea a inceput mult mai devreme, rata somajului s-a dublat pana la 10%. In alte tari, ani de progres in eradicarea saraciei au fost stersi cu buretele de criza.
Dar datorita economiilor mari ca a Chinei, Indiei sau Indoneziei, la nivel global declinul nu a fost mai mare decat cel inregistrat in timpul recesiunii din 1991. Pentru multi oameni de pe planeta, Marea Recesiune nu a fost mare deloc.
Si acest lucru nu a venit de la sine, a fost rezultatul celui mai mare, complex si rapid raspuns al guvernelor lumii inregistrat vreodata. Guvernele au da
