Am copilarit in cartierul Rahova, in care prin anii '50, o multime de oameni modesti incepusera sa-si construiasca case la curte.
Dupa ce si-au facut casele si-au luat si animale domestice: caini, pisici. Cel care nu avea in curte un animal, era socotit de vecini, ori sarac lipit pamantului, ori neom. Am avut si noi un caine pe care tata l-a luat inapoi de la hingheri de trei ori, cu rascumparare destul de substantiala la vremea respectiva. Tin minte cum venea cu cainele legat de motocicleta, de la Crematoriu pana in Rahova. Ii spunea mamei: "Lasa, mama, mai mancam si chiftele de paine, dar sa il avem pe Vasile in curte". Mai mergeam si pe la bunici, pe la tara, la Bogatii de Arges. Primul lucru pe care il facea bunica, dimineata, cand se scula, era sa vada ce fac animalele. Le hranea, le adapa, vorbea cu ele. Cainii si pisicile dormeau pe prispa, vara, si in casa, iarna. Asa faceau toti oamenii din Bogati. Cand m-am mutat la bloc, am dus tare mult dorul animalelor. De aceea, in 1995, soarta a decis...
A fost dragoste la prima vedere. Era mica-mica, galbena, de abia ii dadusera ochii. Era cocosata si isi tragea un picior. Am vazut-o in scara blocului, sub calorifer. Ma privea drept in ochi, scotand un scancet subtirel, de-ti rupea inima. Am luat-o pe reverul paltonului si am dus-o sus, cu gandul ca o gazduiesc cateva zile, dar a ramas la noi aproape 14 ani. Nu are rost sa descriu cat de frumoasa s-a facut, ce gingasenii avea, cum se juca, mai ales noaptea, cu nuci si cu papucii de casa. De o inteligenta iesita din comun, asa cum sunt majoritatea pisicilor, Mimi (asa o botezasem) a devenit al doilea copil si a fost tratata ca un membru al familiei. Am iubit-o toti: eu, baiatul nostru, sotul meu. Curata, inteligenta, iubitoare, curioasa cand venea cineva, era la usa ca un caine, toata lumea cu care venea in contact o placea si o iubea. Frumoasa de nu m
