Din cauza alegerilor, care m-au ţinut în priza politică, nu m-am achitat până acum de o datorie. Andra Bădicioiu îmi lansase o o leapşă: ce îmi pare rău că a dispărut în ultima vreme. Mă sfătuisem atât cu ea, cât şi cu Florin Puşcaş, şi ajunsesem la ideea că voi scrie un text despre zilele libere ale ziariştilor, de sărbători, care nu prea există. La ziar, de bine, de rău, chiar dacă lucram duminicile, măcar nu lucram pe 25 decembrie, şi nici pe 1 ianuarie. La televiziune, e flux continuu. Deci, măcar una din sărbătorile lui decembrie este sacrificată.

Pe urmă, însă, mi-am dat seama că nu prea e cazul, anul acesta, să plâng de aşa ceva. Sunt atâţia colegi care au rămas fără job, încât pare de-a dreptul indecent să vorbeşti de frânghie în casa spânzuratului. În orice caz, anul ăsta a fost unul de-a dreptul tragic pentru presa românească. Jurnaliştii au fost printre primele categorii sociale care au avut de suportat tăieri de salarii şi concedieri, din cauza crizei financiare şi a tăierii bugetelor de publicitate. A dispărut un ziar important pentru presa românească, un ziar la care am lucrat şi pe care l-am iubit, Cotidianul. O echipă cel puţin interesantă a fost răspândită în cele patru zări. Alte ziare au suferit şi ele amputări ale echipei şi ale numărului de pagini. La fel televiziunile şi agenţiile de ştiri şi-au redus echipele.

În plus, anul acesta presa a fost implicată în lupta electorală într-o manieră fără precedent. Obositor, decredibilizant pentru unele organe de presă, distrugător pentru altele (vezi cazul Cotidianului). În 2010, presa intră cu totul altfel decât intra în 2009. A fost un an greu, de răscruce. Şi nu au rezistat întotdeauna cei mai buni. De aceea, ca răspuns la leapşa Andrei, deplâng moartea presei româneşti aşa cum am cunoscut-o, într-o epocă mai fericită profesional.

Din cauza alegerilor, care m-au ţinut în priza polit