Nu exista spectacol mai frumos decat sa ii vezi pe muritorii vremelnic “ajunsi” cum isi fac singuri rau, cum gura adevar le graiesti impotriva vointei lor si cum, in final, se prabusesc sub propriile atacuri. Asa era cat pe ce sa si-o fure Basescu, si-a incasat-o din plin Geoana, iar multi altii au fost ba la limita sa o pateasca, ba chiar au pierit fara sa stie in groapa pe care au sapat-o cu mult spor altora.
Exista multe vorbe din popor care nu se potrivesc, nu se lipesc de realitate sau nu le mai gasim noi o corespondenta potriva in evenimentele de astazi. Exista si unele care pot fi intoarse pe dos si rastalmacite, asa cum e celebra “apa trece si pietrele raman”. Intotdeauna a fost ceva care m-a intrigat la vorba asta. Caci, daca ai putina imaginatie, ai putea sa spui ca, in realitate, lucrurile stau exact invers. Mai degraba, apa ramane (sa treaca, sa curga), iar pietrele dispar si se lasa macinate de apa care le loveste mereu si mereu… Dar nu despre asta este vorba neaparat aici.
Insa cele cateva ziceri ce aduna intelepciunea populara sub ideea ca “cel care scoate sabia, de sabie va pieri” sau “fiecare pasara pe limba ei piere” sau “cine sapa groapa altuia, va cadea singur in ea”, ei bine acestea par a deveni vedetele intelepciuunii ultimelor saptamani din Ramania. Am vazut cum cei care au vrut sa ii linseze pe ceilalti, sa ii zdrobeasca si sa ii nimiceasca sub tirul atacurilor permanente (e simplu sa intuiti la cine ma refer aici – presa in general, bineinteles), au sfarsit prin a fi chiar ei victimele in final.
Am vazut cum atacul de dragul atacului nu aduce, pana la urma, niciun beneficiu, oricat de sistematic este el purtat, oricat de galagios si nervos este sustinut, mai ales daca nu isi gaseste prea multe puncte de sprijin in realitate (sau macar in realitatea pe care cei mai multi o percep).
Vedem insa si cum se transforma unii
