Prin satele Olteniei, Moş Crăciun este anunţat de piţărăi. Nu vă gândiţi că aceştia sunt extratereştri sau personaje mitologice.
Sunt oameni în carne şi oase, care au însă o calitate în plus: sunt colindători.
Piţărăii diferă chiar şi de la un sat la altul. În vatra lui Brâncuşi, ei colindă satul de la un cap la altul, în dimineaţa zilei de 24 decembrie. Peste deal, la câţiva kilometri distanţă, alaiul se pune în mişcare în seara de 23 decembrie, iar ceva mai la vale - în seara de 24 decembrie.
Să rămânem însă în vatra lui Brâncuşi, unde piţărăii aduc pe uliţele satului magia colindatului în zori. Nu există un filtru sau o preselecţie, ci oricine poate lua parte la pelerinajul matinal. De regulă, participanţii provin de la extremele vieţii: bătrâni şi copii. Bătrânii aduc tradiţia, iar copiii - bucuria.
Primii ajung la locul de pornire când se aude clopotul bisericii. E ora 5.30, iar prin odăi cu miros de sărbători se fac ultimele pregătiri. Băbuţele îşi iau toiagul şi pornesc spre locul de întâlnire, iar prichindeii nu uită mănuşile, căciula şi traista pentru cadouri. Goală deocamdată, dar în curând va fi plină.
... Şi plecarăm la colindat! Întunericul e luminat doar de strălucirea zăpezii. E o binecuvântare faţă de anii trecuţi, când am avut piţărăi fără nămeţi. Acum, omătul îngheţat scârţâie sub tălpile colindătorilor, iar pe obrajii îngheţaţi se depune promoroaca.
„Hă-hă-hă-hăăăăăăăăăăăăăăă!" Nu e un strigăt de luptă, ci semnalul dat de colindători în faţa fiecărei porţi de gospodar. Un fel de bun-găsit, însoţit de salutul tradiţional: „Bună dimineaţa. La mulţi ani!" Iar oamenii din poartă împart piţărăilor, tineri sau bătrâni, bunătăţi din coşul de nuiele. Unii oferă mere sau portocale, alţii - biscuiţi, napolitane ori bucăţi de pâine. Colindătorii le primesc cu bucurie, le dau drumul în traistă şi mulţumesc gazdelor pent
