Un tânăr stabilit în Gemania a tras cu un pistol cu gaze în zona parcării de la McDonalds, supărat fiind pe câţiva prietenii, iar numărul infracţiunilor a crescut cu 5% faţă de anul trecut, arată ziarele locale. Tot din ziare muzeele pe care le puteţi vizita de sărbători.
Focuri de armă în centrul oraşului. Un maramuresean de 29 de ani stabilit în Germania a deschis focul în parcarea McDonalds, aflată chiar în centrul municipiului Baia Mare. Incidentul s-a consumat în dimineaţa zilei de 26 decembrie, când în grupul de tineri în care se afla maramureşeanul a izbucnit un conflict. În toiul scandalului, acesta a scos un pistol cu gaze şi a tras câteva focuri, instaurând panica în zonă. În urma incidentului nimeni nu a fost rănit, însă un echipaj al poliţiei a sosit imediat la faţa locului pentru că împuşcăturile nu au trecut neobservate, martorii anunţând la numărul de telefon de urgenţă că s-a tras la McDonalds. Tânărul a fost audiat de poliţilştii, care au verificat dacă arma este deţinută legal şi dacă a fost introdusă în ţară potrivit normelor, titrează Emm.ro
A crescut numărul infracţiunilor. Conform statisticii oficiale a Poliţiei Române, în perioada ianuarie-noiembrie 2009, poliţiştii au soluţionat 281.661 infracţiuni, cu 5% mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. În privinţa faptelor cu violenţa, s-a constatat, de asemenea, o creştere comparativ cu anul 2008, fiind soluţionate 2.371 de tâlhării (în primele 11 luni din 2008 s-au soluţionat 2.284 de tâlhării), arată Infomm.ro.
Ce vizităm de sărbători? În întreg judeţul, sărbătorile de iarnă au adus evenimente speciale, ce ţin de tradiţie dar şi de istoria locului. Muzeele şi casele de cultură au prins şi ele în program o serie de expoziţii care să marcheze pe de-o parte împlinirea a 20 de ani de la Revoluţie, iar pe de altă parte pentru a scoate în evidenţă obiceiurile un