Numreologul Milena despre primul ministru: "Manevrabil nu va fi niciodată. Ba chiar sunt convinsă că se numără printre puţinii care au curajul de a-i ţine piept preşedintelui Băsescu"
EMIL BOC- prim- ministru
Data naşterii 6 septembrie 1966
Cifra destinului este 1 din 1 şi 0. Calităţi indiscutabile de lider, de conducător. Orgolios, încrezător în propriile puteri, având curajul de a se avânta pe cărări nebătute de alţii, Emil Boc va verifica întotdeauna dacă ordinele pe care le-a dat au fost îndeplinite, dacă oamenii au plecat acolo unde i-a trimis, dacă lucrurile decurg aşa cum a poruncit el să se desfăşoare. Cu accese de tiranie dar şi cu momente de sinceritate şi blândeţe, conferite de cifra 6 din data de naştere, Emil Boc va fi de cele mai multe ori izolat deşi urăşte singurătatea. Va avea prieteni puţini dar pe viaţă. Poate fi un dascăl excelent. Curiozitatea poate fi uneori o povară pe care o poartă cu mândrie. Ştie să se impună, ştie să dea sfaturi, se burzuluieşte când nu îl asculţi. Poate fi atras de artele frumoase. Se implică în orice proiect şi, mai ales, nu acceptă cuvântul „imposibil". De e nevoie ţine cerul pe umeri, vulturul îi papă din ficat, conduce guvernul, şi este fericit. Nu va spune „nu se poate" sau „am obosit". Manevrabil nu va fi niciodată. Ba chiar sunt convinsă că se numără printre puţinii care au curajul de a-i ţine piept preşedintelui Băsescu şi de a-i spune ce gândeşte, ce vrea să facă şi ce nu va face niciodată. Deşi nu se poate preface, cu toate că nu este un politician prin caracter, comportamentul îi va fi uşor maleabil. Suficient de greu de citit, chipul îi poate rămâne împietrit în aşa fel încât să nu realizezi ce se petrece în sufletul său şi asta pentru că cifra numelui complet este 5. Numele de familie, Boc, îl ajută să aibă comportamentul unui diplomat şi puterea de a îi asculta, suficient de implicat,