EVZ continuă astăzi serialul „Literatura închisorilor” cu un portret al filozofolului Petre Ţuţea (1902-1991), care a făcut, sub regimul comunist, 13 ani de închisoare politică între anii 1948–1953 şi 1956–1964. Printre volumele sale se numără „Între Dumnezeu şi neamul meu”, „Bătrâneţea şi alte texte filosofice”, „Omul.Tratat de antropologie creştină”, „Filosofia nuanţelor” sau „Lumea ca teatru”.
Vă prezentăm, în exclusivitate, fragmente din volumul „321 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea”, editat de Humanitas, cu o prefaţă semnată de Gabriel Liiceanu.
Petre Ţuţea, care s-a născut pe 6 octombrie 1902, în satul Boteni (Muscel) în familia unui preot, a urmat liceul „Neagoe Basarab” din Câmpulung şi liceul Gh. Bariţiu din Cluj, apoi cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Cluj, studiind formele de guvernământ la Universitatea Humboldt din Berlin.
A devenit, în urma studiilor universitare, doctor în drept administrativ, publicând articole, alături de studii de economie şi politică în presa anilor 1930, cu precădere în „Cuvântul” condus de Nae Ionescu. A fost un apropiat al acestuia, ca şi al lui Petre Pandrea, Mircea Eliade, Emil Cioran.
După o perioadă de simpatii de stânga, a devenit simpatizant al mişcării legionare, dar nu şi înscris în mişcare, iar în septembrie 1940 a ajuns înalt funcţionar la Ministerul Economiei Naţionale în guvernul naţional-legionar.
Sub regimul comunist, filozoful a făcut 13 ani de închisoare politică în anii 1948–1953 şi 1956–1964. După eliberarea din puşcărie a continuat să fie persecutat de Securitate, care i-a confiscat o serie de manuscrise (printre care „Tratatul de antropologie creştină”, ce i se va restitui după 1989).
A trăit înconjurat de tineri din boema bucureşteană a vremii şi publică sporadic, sub pseudonimul Petre Boteanu, în revistele şi