Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viaţa, ca dar de Crăciun

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 27 decembrie 2009 ·

Ce cadou mai frumos poţi primi de Crăciun decât viaţa? Artişti, savanţi sau politicieni se află pe lista celor care au venit pe lume într-una din cele trei zile ale acestei sărbători. Printre aceştia, Isaac Newton, Paula Seling, Marlene Dietrich, Elena Udrea şi Tudor Vianu.

1 /. Una dintre personalităţile marcante ale istoriei omenirii, născute la 25 decembrie este fizicianul şi matematicianul englez Isaac Newton. Savantul, aflat la originea teoriilor ştiinţifice în domeniul opticii, matematicii şi al mecanicii, s-a născut în anul 1642 şi a murit la vârsta de 85 de ani. A lăsat în urmă legea atracţiei universale şi a pus bazele mecanicii clasice.

Tot pe 25 decembrie, dar în 1978, s-a născut Paula Seling. Cântăreaţa, care anul acesta împlineşte 31 de ani, s-a remarcat prin duetul cu Nicu Alifantis la piesa „Ploaie în luna lui Martie” şi Trofeul festivalului Cerbul de Aur, obţinut în 2002 cu piesele "Noapte caldă", compoziţie proprie, şi "That Old Devil Called Love". A cântat alături de Al Bano sau Tony Hawks, dat şi în deschiderea concertelor susţinute în România de Joan Baez (27 iunie 1997), Chick Corea (9 noiembrie 1998), Michael Bolton (7 iulie 2007) şi Beyonce (26 octombrie 2007).

Calendarul gregorian plasează Naşterea Domnului Iisus Hristos la 25 decembrie, iar sărbătoarea Crăciunului se prelungeşte şi în următoarele două zile, pe 26 şi 27 decembrie. Vă invităm să citiţi cum s-au remarcat personalităţile născute în aceste zile.

Elena Udrea, născută în aceeaşi zi cu Henry Miller

Scriitorul american Henry Miller s-a născut la 26 decembrie 1891. Cele mai cunoscute opere ale sale sunt Tropicul Cancerului, Tropicul Capricornului, Primăvara Neagră şi trilogia „Crucificarea trandafirie“. A fost adesea etichetat drept un scriitor pornografic, motiv pentru care a şi fost interzis o vreme în Statele Unite al Americi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum o ora
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 6 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 4 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 3 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 5 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Cutremur cu magnitudinea 6,9 în Japonia. A fost emisă alertă de tsunami

Ziare.com acum 6 ore
Autoritățile din Japonia au emis luni, 13 ianuarie 2025, o alertă de tsunami, după un seism cu magnitudinea 6,9 care s-a produs în sud-vestul arhipelagului nipon, informează Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de AFP.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°