Povestirea de azi a apărut tot în La Morrison Hotel. Povestiri de pînă azi în ediţie definitivă, EuroPress Group, Bucureşti, 2007. E puţin mai lungă, dar cum e împărţită în cîteva episoade, poate fi citită şi pe bucăţi – dar ar fi păcat! Sărbători fericite, în continuare! Or fi multe sărbătorile la noi, dar unele sînt, din fericire, şi lungi!
Avertisment
Acesta nu este un text literar, ci relatarea aproape nudă a unei persoane căreia, cîndva, i s-a întîmplat ceva esenţial, sau cel puţin aşa crede respectiva persoană, o femeie, pe care autorul a cunoscut-o şi, în ciuda a ceea ce pare să-şi imagineze persoana, nu a uitat-o. Nici pe ea, nici întîmplarea, expulzată undeva în ungherele memoriei, de unde a ieşit pe neaşteptate la lumină, după mai bine de cincisprezece ani. Şi a ieşit la lumină prin intermediul a două „surse vii” în acelaşi timp. Este vorba, prin urmare, despre un accident datorat memoriei involuntare metamorfozat, printr-un straniu rapel temporal, într-un act de memorie voluntară. Efectele de stil, cîte sînt în scrisoarea care urmează, nu-mi aparţin, ci aparţin în întregime persoanei, personajului sosit din trecut prin intermediul unui mijloc de comunicare mai degrabă aparţinînd viitorului, în prezent bucurîndu-se de el numai anumite persoane privilegiate, fie acestea anacronice, fie ucronice, fie futuriste, fie pur şi simplu transcronice, ca şi cum ar avea acces la un fel de Aleph borgesian. Cît priveşte partitura autorului, vede oricine, adică orice cititor care nu se lasă cotropit de rea-credinţă ori indus în eroate de lipsa de atenţie, că nu am încercat nici eu să fac literatură, ci m-am mulţumit doar să adaug destul de parcimonios cîteva precizări spaţio-temporale, circumstanţiale care-va-să-zică, în legătură cu textul de bază. Şi nici asta nu aş fi făcut-o dacă, odată cu vîrsta, n-aş fi bîntuit de un fel de un
