Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Ofiţeri de Poliţie corupţi, condamnaţi pentru luare de mită

Publicat in Adevarul, duminică 27 decembrie 2009 ·

Inspectorul Gabriel Dorobăţ şi subinspectorul Sebastian Bogdan Ştefan au primit patru ani, respectiv un an de puşcărie. Curtea de Apel Galaţi a finalizat într-un timp record dosarul de corupţie în care sunt implicaţi cei doi poliţişti şi un complice, care cereau bani pentru a „rezolva" plângeri penale.

Cazul ofiţerilor de Poliţie Gabriel Dorobăţ şi Sebastian Bogdan Ştefan a făcut vâlvă în vara lui 2009. Pe 19 iunie, DNA Galaţi l-a prins în flagrant pe inspectorul Dorobăţ, în timp primea suma de 1.000 de euro pentru a „rezolva" o plângere penală referitoare la un furt calificat.

Poliţistul urma ca în schimbul banilor să identifice autorii, să înainteze dosarul spre judecată şi să recupereze bunurile furate.

Ca urmare a anchetei, inspectorul Dorobăţ a fost trimis în judecată pentru luare de mită, împreună cu un coleg al acestuia, subinspectorul Sebastian Bogdan Ştefan.

Cei doi poliţişti au avut şi un complice, Alexandru Nicu, prin intermediul căruia au cerut în perioada aprilie-mai 2009 suma de 21.500 de euro, dar şi un teren.

Pentru a putea „face cărţile", Dorobăţ nu a adus la cunoştinţa superiorilor şi nici a poliţiştilor care se ocupau de instrumentarea cazului de furt datele privind locul unde se aflau bunurile sustrase.

În jurul cazului de corupţie s-a creat un adevărat scandal după ce avocatul lui Gabriel Dorobăţ a declarat că procurorii DNA i-au înscenat flagrantul clientului său.

Un poliţist la închisoare, altul în libertate

Imediat după organizarea flagrantului, inspectorul Dorobăţ a ajuns după gratii. Nu şi colegul său, subinspectorul Sebastian Bogdan Ştefan, care a fost judecat în libertate.

Ambii au fost trimişi în judecată pe 2 august 2009 pentru luare de mită iar Alexandru Nicu, arestat preventiv la rândul său, a fost inculpat pentru complicitate la luare d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 58 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 55 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°