Cunoscutul lider al disidenţei chineze, Liu Xiaobo, a fost condamnat, vineri, la 11 ani de închisoare la un an după apelurile sale pentru democratizarea Chinei, un indiciu al înăspririi măsurilor politice luate împotriva militanţilor pentru drepturile omului, relatează AFP.
Liu, în vârstă de 53 de ani, este scriitor şi fost profesor universitar. El a mai fost închis în urma reprimării mişcării democratice din Tiananmen şi a fost privat, de asemenea, de "drepturile sale politice timp de doi ani", au anunţat avocaţii săi.
"Era foarte calm, ne-am văzut timp de zece minute şi eram numai un zâmbet când ne-am vorbit. Păstram zâmbetul pentru ca el să poată fi calm", a declarat soţia acestuia pentru AFP.
Acuzat de subminarea puterii
Liu a fost audiat miercuri sub acuzaţia de „subminarea puterii de stat”, fiind unul dintre autorii "Cartei 08", un text care cere o Chină democratică. Agenţiei China Nouă relatează că tribunalul a afirmat că "a urmat cu stricteţe procedura judiciară în această afacere şi a protejat pe deplin drepturile la apărare ale lui Liu".
Asociaţiile pentru drepturile omului au denunţat o pedeapsă foarte dură, iar jurnaliştii străini nu au putut asista la proces miercuri şi nici la pronunţarea verdictului ieri. Organizaţia neguvernamentală Amnesty International s-a declarat "extrem de îngrijorată pentru ceilalţi semnatari ai «Cartei 08» şi pentru libertatea de exprimare în China.
Reacţii internaţionale
Statele Unite, care au apreciat că "persecuţia indivizilor pentru exprimarea paşnică a ideilor politice este incompatibilă cu drepturile omului recunoscute internaţional", au cerut eliberarea disidentului, care "a acţionat paşnic pentru stabilirea unui proces democratic în China". Canada i-a cerut Chinei eliberarea fără condiţii a disidentului, "pedepsit pentru că şi-a exer