Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bip-bip! Scapă cine poate!

Publicat in Adevarul, duminică 27 decembrie 2009 ·

Cum colindătorii s-au împuţinat în ultimii ani, noul fond sonor al Sărbătorilor în România a devenit sunetul mesajelor primite pe telefoanele mobile .Mesajele de Crăciun şi-au făcut loc în telefoanele mobile ale românilor. Pe cât de controversată e moda SMS-urilor de Sărbători, pe atât e de populară.

În 1997 a fost ziua X, în care au apărut în România telefoanele mobile. Au mai trecut cam cinci ani, timp în care s-a umplut ţara de celulare.

Apoi, prin 2005, de Crăciun şi de Revelion, au început, încet, să bipăie, câte unul, câte două, scurte mesaje de Sărbători. Drăguţe la prima citire, SMS-urile cu miros de cozonaci, cu lumină caldă, năzuinţe, suflet generos şi cetină, sunt acum exasperante pentru mulţi.

„Ce avem noi aici?"

Cine a călătorit pe 24 decembrie, seara, cu mijloacele de transport în comun a văzut oameni încercând să nimerească micile butoane de pe BlackBerry-uri. Cu mănuşi e chiar un chin. Scriau mesaje de Crăciun. Iar în tramvai era un recital de sunete, de la clasicul bip-bip, bip-bip al bătrânului Nokia, la clopoţei şi urlete hidoase de genul „Ai mesaj, ridică dracului telefonul, ai mesaj!".

Cel mai simpatic era un domn al cărui telefon anunţa un nou mesaj cu o replică din seria filmelor „BD": „Ce avem noi aici?". Iar întrebarea asta rostită de Toma Caragiu cu mulţi ani în urmă s-a auzit de vreo şapte ori între Stadionul Dinamo şi Baba Novac.

Cine ne stresează pe noi între 24 şi 2?

De unde a pornit moda mesajelor scurte între 24 decembrie şi 2 ianuarie? Tinerii şi adolescenţii au lansat-o. Şi tot ei, acum, o fluieră şi o consideră megastresantă. A început pe vremea când puteai trimite trei mesaje gratuite pe zi şi a continuat odată cu ofertele care-ţi permit să dai sute sau mii de mesaje într-o lună fără ca asta să te coste mai mult decât cei câţiva euro plătiţi pe abonament. Oam

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum o ora
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum o ora
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 12 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Un tânăr de 24 de ani a murit după ce s-a prăbușit cu un planor în apropiere de Caracal

Gandul acum 13 ore
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, un planor a căzut, sâmbătă, pe un câmp dintre localităţile Caracal şi Drăghiceni. Pilotul, un tânăr de 24 de ani, a fost declarat decedat Știre în curs de actualizare

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°