Adaosurile la salariile asistenţilor maternali şi ale personalului auxiliar variază între 3% şi 100% din lefurile de bază.
Cei aproape 1.200 de angajaţi ai Direcţiei pentru Protecţia Copilului din Botoşani au primit sporuri de până la 90% din salariul de bază. Oficialii Consiliului Judeţean susţin că, din acest motiv, au rămas fără bani de salarii pentru cei de la Protecţia Copilului.
Situaţia de la Botoşani este fără precedent în ţară, astfel încât unii angajaţi au ajuns să ridice încă un salariu din prime şi sporuri. De exemplu, totalul fondului de salarii pe o lună a fost de 734.435 de lei, iar sporurile plătite s-au ridicat la 582.827 de lei.
Bonusurile, atacate în instanţă
Şefii Direcţiei spun că au încercat să atace în instanţă bonusurile salariale ale celor 1.200 de angajaţi, dar nu au avut câştig de cauză. „Sunt situaţii în care sporurile depăşesc 120% din lefurile de bază. Am încercat să anulăm în instanţă contractele colective de muncă, dar magistraţii au respins cererea“, a declarat Liviu Rădăşanu, directorul de la Protecţia Copilului. De cealaltă parte, liderul de sindicat care-i reprezintă pe cei 1.200 de angajaţi susţine că sporurile sunt acordate pe merit.
„Nu se poate compara o persoană care lucrează într-un mediu normal cu un om care are grijă de un copil cu handicap. Potrivit legii, aceşti angajaţi pot primi un spor la salar cuprins între 75% şi 100% din leafă“, a declarat Marius Orăşanu, lider sindical.
Sporurile acordate anul acesta angajaţilor de la Protecţia Copilului
Spor pentru condiţii deosebite: 90% la salariul de bază, pentru personalul care îngrijeşte direct asistaţii; 75% la salariul de bază, pentru personalul auxiliar;
Spor pentru dispozitiv: 25% la salariul de bază dat;
Spor de confidenţialitate: 15% la salariul de bază;
Spor de stabilitate: între 5% şi 10% din salariu,