Sheldon Cashdan, Vrăjitoarea trebuie să moară. Psihologia basmului, Editura Trei, 2009

39 lei

traducere din limba engleză de Alice Popescu

„«Merg la marele Oz ca să-l rog să-mi dea un creier, pentru că am capul umplut cu paie», spuse Sperie-Ciori.

«Şi eu merg să-l rog să-mi dea o inimă», spuse Omul de Tinichea.

«Şi eu merg să-l rog să ne trimită pe Toto şi pe mine înapoi în Kansas», adăugă Dorothy.

«Crezi că Oz mi-ar putea da curaj?», întrebă Leul cel Laş.“

Pentru psihanalistul american Sheldon Cashdan, basmul Vrăjitorul din Oz reprezintă mai mult decît istoria unei fetiţe aruncate de taifun departe de casă. Cele trei personaje care o însoţesc în călătoria spre Oraşul de Smarald sînt aspecte emoţionale ale lumii ei lăuntrice. „Nici un copil nu vrea să creadă despre sine că este stupid, fără inimă sau laş. Copiii vor să creadă să sînt inteligenţi, plini de compasiune şi curajoşi“, observă autorul cărţii de psihologie a basmului Vrăjitoarea trebuie să moară.

Inedit este faptul că, deşi cartea este scrisă din perspectivă psihanalitică, autorul nu apelează nici la arhetipurile jungiene ale Eroului şi Vrăjitorului, dar nici la interpretările sexuale freudiene. Cashdan observă, de pildă, că cei mici sînt prea puţin preocupaţi de sexualitate pentru a sesiza conotaţiile falice din Albă-ca-Zăpada, unde piticii-mineri sapă găuri întunecate... Cashdan este interesat mai curînd de felul în care cei mici proiectează în poveşti fragmente, bune sau rele, din viaţa lor interioară şi de modul în care basmul poate căpăta virtuţi terapeutice, ajutîndu-i pe copii să se confrunte cu temerile, spaimele şi gîndurile rele. Confruntare deloc uşoară, aşa cum o dovedeşte şi Vrăjitorul din Oz, unde Dorothy are de ucis nu una, ci mai multe vrăjitoare. „Universul e plin de influenţe negative şi trebuie să fii mereu atent. Omori o vrăjitoare şi o a