Deşi este acţionar majoritar, AVAS a făcut tot ce i-a stat în putere să închidă porţile CELROM, odinioară etalon pentru economia judeţului.
O anchetă efectuată recent de către Corpul de Control al prim-ministrului la CELROM Severin scoate la iveală fapte deosebit de grave care au condus la falimentul celui mai important combinat de celuloză din Oltenia. S-au verificat aplicarea legii de către AVAS (acţionarul majoritar de la CELROM – 51%) în cadrul procesului de privatizare din 2006-2009, precum şi restructurările întreprinse. Necazurile au început în 1995, când fostul FPS, în calitate de acţionar majoritar, a scos la vânzare 51 la sută din acţiunile deţinute aici.
CELROM deţinea o bună piaţă de desfacere
Procesul de privatizare ar fi trebuit să decurgă normal, fără incidente, pentru că la data respectivă produsele obţinute la CELROM aveau piaţă de desfacere atât în afară, cât şi în ţară. Numai că, din cauza interpretării eronate a legilor, dar mai ales din pricina nerespectării la timp a unor termene legale privind modul de organizare a licitaţiilor, FPS-ul a intrat în litigiu cu Norecom GmbH- Germania, un investitor interesat să cumpere cele 51 de procente. „La baza situaţiei existente se află deficienţe de management, decizii eronate, puncte de vedere greşite, neconcordanţe şi nereguli în activitatea Direcţiei Privatizare 7 şi Direcţiei Contencios ale AVAS, după cum urmează: Direcţia Contencios a interpretat greşit prevederile art 14 din OUG nr. 88/1997, ceea ce a condus la încetarea procedurii de încheiere a contractului de vânzare a pachetului de acţiuni la SC CELROM SA, neîncasarea sumei de 6.902.408 USD – contravaloarea pachetului de acţiuni şi nerealizarea la SC CELROM SA a investiţiilor în sumă de 7.300.000 USD (...)”, se arată în raportul de control. Deşi se afla în litigiu cu Norecom, fostul FPS (actualmente AVAS) a ales să cesioneze