Andreea Răsuceanu, Cele două Mântulese, Colecţia „Planeta Bucureşti“, Editura Vremea, 2009

29,95 lei

Strada Mântuleasa a Bucureştilor a intrat în memoria (culturală) colectivă graţie lui Mircea Eliade şi nuvelei sale Pe strada Mântuleasa, ce reînvie poveşti pline de mister şi de magie legate de pivniţele şi casele vechi ale străzii. Pe urmele lui Fărîmă, personajul lui Eliade, porneşte astăzi Andreea Răsuceanu, autoarea cărţii Cele două Mântulese, descoperind că secretele străzii coboară mult în timp, în veacul al XVIII-lea, cînd cupeţul Mantu se hotărăşte să ridice o biserică – pentru consolidarea poziţiei sale de negustor şi pentru mântuirea sufletului după moarte – pe pămînturile primite ca zestre de soţia lui, Stanca Mântuleasa. Mantu va muri curînd după aceea, lăsîndu-le pe soţia şi sora lui să se ocupe de terminarea bisericii şi să-şi lege, în fond, numele de această biserică. În posteritate, aşadar, două femei îşi dispută întîietatea în ce priveşte numele străzii şi al bisericii pe care literatura lui Mircea Eliade le-a nemurit.

Cartea de faţă – amestec de ficţiune savuroasă şi fină analiză de documente inedite – reuşeşte să reconstituie o atmosferă, prinzîndu-ne, narcotic, de la prima la ultima pagină, în farmecul lingvistic al enumerărilor de ţesături, veşminte, podoabe, bunuri pe care se întemeiază economia şi existenţa prosperă a Manţilor, dar şi al complicatelor analize de documente legislative ale unui veac românesc zbuciumat. Cercetarea îmbină privirea istorică şi sociologică asupra străzii (capitole precum „Scurtă istorie cu peripeţii a mahalalei Mântulesei, de la 1734 pînă în zilele noastre“ sau „Îndeletniciri şi meşteşuguri ale locuitorilor străzii Mântuleasa – două catagrafii din secolul al XIX-lea“) cu o excelentă analiză hermeneutică a picturii murale din Biserica Mântuleasa, a cărei simbolistică reflectă o tradiţie iconografi