Contractul va fi atribuit prin licitaţie deschisă
Termenul limită pentru depunerea cererilor de participare este 4 februarie
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) vrea să aloce 1.347.615,5 lei pentru servicii de studiere a pieţei şi sondaje destinate evaluării ex-post privind implementarea Programului SAPARD în România în perioada 2000-2008. Potrivit unui anunţ al ministerului de resort, contractul va fi atribuit prin licitaţie deschisă şi va fi cofinanţat din fondurile măsurii de Asistenţă Tehnică (511) din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.
"Obiectivul general al evaluării îl reprezintă analiza impactului socio-economic al Programului SAPARD asupra dezvoltării durabile şi echilibrate a spaţiului rural românesc şi asupra priorităţilor comunitare, precum şi aprecierea eficacităţii, eficienţei şi relevanţei programului, ţinându-se cont şi de cele două obiective majore ale acestuia", se arată în anunţul Ministerului Agriculturii, citat de NewsIn, potrivit căruia durata contractului va fi de 12 luni începând cu data atribuirii contractului.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 3 februarie 2010, iar deschiderea ofertelor se va face în data de 4 februarie.
Ultimii 10,38 mil. euro, plătiţi la începutul lunii
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) anunţa la data de 10 decembrie că a efectuat plata ultimelor sume de bani aferente Programului SAPARD (Programul Special de Preaderare pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală), în valoare de 10,38 milioane de euro. Potrivit APDRP, România a utilizat aproximativ 90% din fondurile alocate prin Programul SAPARD (Special Pre-accesion Program for Agriculture and Rural Development - Programul Special de Preaderare pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală), mai precis, 1,34 miliarde de euro. @N_