Anul trecut a fost unul bun pentru pieţele de equities, investitorii recuperând o bună parte din pierderile din 2008. Faţă de acest reper situaţia a fost inversată, fuga către bonduri fiind înlocuită de intrări importante pe activele riscante. Desigur, pieţele de acţiuni au fost avantajate de această conjunctură, iar climatul de neîncredere iniţial nu a fost în măsură să oprească un trend susţinut, inaugurat în cursul lunii martie. După şocurile multiple din anul 2008, investitorii au privit cu teamă şi suspiciune urcarea accelerată a cotaţiilor realizată cu banii pompaţi cu generozitate de băncile centrale. Ideea că am ajuns prea sus, că ar trebui să vină un val corectiv major s-a conturat încă din luna mai, a marcat întreaga vară şi a fost invocată cu exasperare în toamnă. Cu toate acestea, pieţele bursiere şi-au continuat urcuşul, sfidând legile gravitaţiei, dar şi datele economice care ne spun că problema datoriilor cronice - cauza principală a crizei - este departe de a se fi rezolvat.

Ceea ce s-a întâmplat în anul 2009 este o ilustrare prefectă a principiului şase, şi ultimul, al teoriei lui Dow, care ne spune că un trend nu s-a încheiat până nu şi-a epuizat toate consecinţele, până nu a atras toţi cumpărătorii, până nu a inclus toate informaţiile din piaţă şi până nu avem dovezi certe că trendul de sens contrar nu s-a iniţiat. Într-adevăr, tezele lui Charles Dow îşi menţin valabilitatea, iar experienţa a încă 100 de ani din Bursele de Valori doar au întărit şi conturat mai clar observaţiile jurnalistului american. Mişcarea pieţelor în trenduri, fazele acestora, teza pieţei eficiente, corelările dintre sectoare şi urmărirea fluxului banilor prin intermediul volumelor prezentate în primele cinci principii ale teoriei lui Dow, se află în atenţia analiştilor economici şi investitorilor care le-au argumentat, explicat şi dezvoltat în ultimul secol.

D