Georgiana Sârbu, Istoriile periferiei. Mahalaua în romanul românesc de la G.M. Zamfirescu la Radu Aldulescu, Editura Cartea Românească, 2009 24,95 lei .
Prin Istoriile periferiei, Georgiana Sârbu îşi revendică întîietatea în abordarea sistematică, monografică a unei teme romaneşti de ordinul secundarului, însă cu potenţial pitoresc, atractiv, ca orice subiect din sfera ex(-)centricităţii. Motivaţia scrierii acestei cărţi (la origine teză de doctorat) pare să fie duală: pe de o parte, are o componentă de tip biografic, i.e. cunoaşterea din interior a mahalalei (v. incipitul Introducerii, demn de un roman autenticist/ autoficţional de azi), iar pe de altă parte, presupune o intenţie polemic-recuperatoare („Spaţiul mahalalei trebuie recuperat din spatele cojii pline de clişee prin care percepem mahalaua“), pentru o „mai dreaptă cinstire“ a lumii marginale şi marginalizate din spaţiile limitrofe oraşului. Deşi este vorba despre un studiu în primul rînd de critică şi istorie literară, autoarea ambiţionează o descriere (diacronică şi sincronică) a mahalalei atît ca reprezentare literară, cît şi ca fenomen sociologic, numai că uneori amestecă prea mult (şi nepermis) planurile. Astfel, diverse observaţii de natură istorică şi sociologică (de la care pleacă Georgiana Sârbu în comentariile sale, fapt ce lasă impresia, într-o primă fază, de eseu sociologic) vor fi susţinute mai ales prin „argumente“ romaneşti (de pildă, naşterea mahalalei din romanul Groapa – care, oricît de realist ar fi, rămîne totuşi o ficţiune – ni se prezintă, deopotrivă, ca imagine istoric-obiectivă şi ca oglindă romanescă). Poate că din această suprapunere a perspectivelor a rezultat şi parţiala redundanţă a paratextului: „Oglinzile romaneşti ale mahalalei“ şi „Imagini ale mahalalei în roman. Mărcile mahalalei“. Cea dintîi secţiune analizează „vîrstele“ mahalalei, devenirea ei istorică (
