S-au scurs, iata, doua decenii de la Revolutia din 1989, moment propice pentru a realiza bilanturi, dar si de a privi spre viitor, mai ales ca ne aflam în pragul trecerii catre un an nou.
Îmi amintesc, copil fiind, ca m-am bucurat în decembrie 89, alaturi de alti pustani de vârsta mea, ca în sfârsit vom avea mai multe filme si desene animate la televizor. Între timp, adolescentii de atunci s-au maturizat si au realizat ca în conditiile în care cu o alocatie de stat pentru copii cumperi câteva doze de lapte, desenele animate si filmele nu tin de foame…
Tineretul avea, asa cum era normal, alte aspiratii, cum ar fi nevoia de exprimare libera si dorinta de a calatori liber peste granite. Cu timpul, visatorii de atunci si-au dat seama de duritatea capitalismului si de faptul ca degeaba ai pasaport în buzunar daca esti somer sau ai un salariu de mizerie care abia îti permite sa traiesti la limita, daramite sa mai calatoresti.
Sa nu uitam de vârstnici. Si eu s-au bucurat ca în sfârsit scapa de statul la cozi pentru a cumpara doua portocale si de cartelele pentru alimente, ca vor avea caldura în case sau ca nu vor mai avea parte de seri petrecute la lumânare, din cauza economiilor facute de stat. Acum magazinele abunda de fructe exotice, alimentele se gasesc din belsug în comert, resursele nu mai sunt rationalizate, numai ca cei care au supravietuit au, în marea lor majoritate, pensii umilitoare pentru a-şi asigura cele de mai sus.
Putini dintre noi au anticipat, în 1989, ca o parte din idealurile Revolutiei vor fi naruite de smecherii care ne conduc, parcă la fel de numerosi, voraci şi rezistenţi în faţa schimbării precum un nor de lacuste imun la insecticide, care nimiceste tot ce iese în cale. Dar, orice s-ar spune, am evoluat. Avem ochii mai deschisi, urechile mai ciulite si gurile mai slobode. Suntem mai liberi si cu toate tarele acestor v
