Tratatul de la Lisabona, noua Constituţie a Uniunii Europene, a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, după ce a fost votat de Parlamentul European în sesiunea sa din luna noiembrie. Aplicarea lui efectivă începe însă pe 1 ianuarie 2010. Între timp, reprezentanţii celor 27 de membri ai Uniunii decid ultimele ajustări, ultimele detalii privind cel puţin rolul noului preşedinte al Consiliului European, belgianul Herman Van Rompuy, desemnat pentru doi ani şi jumătate, rolul Înaltului reprezentant pentru Afaceri Externe, în persoana britanicei Catherine Ashton, componenţa Comisiei Europene şi atribuţiile noilor comisari europeni. Practic, odată cu intrarea în vigoare a tratatului, modul de organizare şi funcţionare a UE s-a modificat aproape în totalitate. Apariţia celor două funcţii de conducere cu caracter permanent şi cu puteri extinse eclipsează sensibil rolul central pe care l-au avut preşedinţiile semestriale. De altfel, veşnicul critic la adresa unor decizii din Parlamentul European, Daniel Cohn-Bendit, copreşedinte al grupului Verzilor, afirmă că, pe fond, „marea slăbiciune“ a Tratatului de la Lisabona este tocmai menţinerea preşedinţiei semestriale a Uniunii, doar pentru a avea în atribuţii toate reuniunile europene, cu excepţia celor cu participarea şefilor de stat şi de guvern, sau ale miniştrilor de externe. Dar, aşa au stabilit şefii celor 27 de state membre ale UE şi, de la 1 ianuarie, preşedinţia semestrială va fi asigurată de Spania. Încă de pe acum se ştie că după Spania urmează Belgia şi apoi Ungaria. Spania, a declarat Diego Lopez Garrido, secretarul de stat spaniol pentru Afaceri Europene, are o misiune complexă, chiar dificilă: aceea de a marca tranziţia de la fostul model stabilit la Nisa, la cel nou, deschis prin Tratatul de la Lisabona.

Premierul spaniol şi oficiali din Ministerul spaniol de Externe au anunţat câteva priorităţi importante, d