Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gripa scade în intensitate doar pe hârtie

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 28 decembrie 2009 ·

Doar 13 cazuri noi de gripă A/H1N1 au fost confirmate în România în ultimele două zile, totalul îmbolnăvirilor ajungând la 5.434. Sursa: Reuters

Numărul mult mai mic faţă de săptămâna trecută n-are însă legătură cu scăderea virulenţei virusului. „Situaţia este cauzată de faptul că laboratorul nu a lucrat în ultimele zile. De azi însă se va reintra în normal”, explică Adriana Pistol, şeful Centru lui pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor Transmisibile.

În ceea ce priveşte decesele cauzate de gripa nouă în ţara noastră, numărul acestora a ajuns la 42, ultimele fiind tot persoane cu boli cronice. La nivel european au fost raportate 1.702 decese, iar în întreaga lume - peste 10.000.

Cât priveşte vaccinarea contra gripei noi, Suedia este una dintre puţinele ţări în care 61% dintre locuitori s-au imunizat deja, în timp ce alte ţări europene vor să vândă din dozele de vaccin comandate, pentru că locuitorii refuză imunizarea.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii va demara campanii de imunizare în 95 de ţări care nu-şi permit să cumpere vaccinul. Au fost livrate deja vaccinuri în Afganistan, Mongolia şi Azerbaidjan.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Program consultări pentru noul Guvern: Când se întâlnesc partidele cu Președintele Klaus Iohannis

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat pe 22 decembrie, la Palatul Cotroceni, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru,

Viktor Orban, despre legătura dintre migrația ilegală şi actele de terorism: „Bruxellesul doreşte să transforme Ungaria în Magdeburg”

Ziare.com acum o ora
Premierul ungar Viktor Orban, a avut sâmbătă, 21 decembrie, o conferinţă de presă internaţională de sfârşit de an, la Budapesta. El a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, referire la recenta tragedie de la târgul de Crăciu

Un minut de reculegere pentru victimele atacului din Magdeburg, la meciurile de fotbal din Germania

Mediafax acum o ora
DFL, care conduce liga profesionistă de fotbal din Germania, Bundesliga, a recomandat, de asemenea, ca jucătorii să poarte o brăţară neagră pentru a aduce un omagiu victimelor atacului de vineri. „În aceste ore dificile, gândurile noastre sunt alătu

Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul reţinut pentru atacul de la Magdeburg

Mediafax acum 58 minute
Riadul a avertizat autorităţile germane că presupusul atacator, Taleb al-Abdulmohsen, un disident saudit care s-a descris ca fiind un fost musulman, s-a lăudat pe reţelele de socializare că „ceva important se va întâmpla în Germania”, relatează Fina

Parchetul General, precizări despre dosarul deschis după ce Diana Şoşoacă şi Makaveli au agresat verbal o jurnalistă Antena 3 în Parlament

HotNews acum 2 ore
Parchetul General a anunţat, sâmbătă, oficial că s-a autosesizat cu privire la săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi purtare abuzivă, după ce Diana Şoşoacă şi apropiaţi ai acesteia au agresat verbal o jurnalistă de l

Atacul din Târgul de Crăciun din Magdenburg: Cinci morţi şi 200 de răniţi / 40 dintre victime, în stare gravă / Olaf Scholz a depus un trandafir alb la biserică în onoarea victimelor

News.ro acum 4 ore
Cel puţin cinci persoane au murit în urma atacului cu maşina de vineri seara din Târgul de Crăciun din oraşul Magdeburg, iar peste 200 de persoane au fost rănite, 40 fiind în stare gravă, transmite Reuters. Atacul de vineri seara asupra vizitatorilo

Volkswagen a ajuns la un acord cu sindicatul pentru a elimina 35.000 de locuri de muncă în Germania, după discuţii istovitoare

News.ro acum 2 ore
Volkswagen a anunţat vineri schimbări radicale la operaţiunile sale germane, inclusiv eliminarea în timp a mai mult de 35.000 de locuri de muncă şi reduceri drastice ale capacităţii de producţie, într-un acord încheiat între cel mai mare producător

Piaţa Matache rămâne deschisă, hala destinată vânzării de legume şi fructe fiind intactă/ Primăria Sectorului 1 anunţă că i-a mutat pe comercianţii afectaţi de incendiu în spaţiile libere

News.ro acum 2 ore
Piaţa Matache, afectată de un incendiu de amploare, rămâne deschisă, hala destinată vânzării de legume şi fructe fiind intactă, anunţă Primăria Sectorului 1 al Capitalei. Instituţia a precizat că a fost afectat doar bazarul de haine, iar cei 16 come

Nicușor Dan dezvăluie ce reacție a avut soția lui când i-a spus că vrea să candideze la președinție

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a dezvăluit sâmbătă că singura reacţie a soţiei sale când a aflat că intenţionează să candideze la preşedinţie a fost un zâmbet. Edilul mai spune că sprijinul acesteia este foarte important pentru el și că

Video Scandal după ce Aura Șova a câștigat „Vocea României”: „A câștigat cea mai slabă concurentă, că deh... doar a fost în echipa lui Chirilă”

Adevarul acum 8 ore
Mai multe mesaje controversate au apărut în spațiul public, după ce Aura Șova, din echipa lui Tudor Chirilă”, a fost desemnată marea câștigătoare la „Vocea României” 2024. „Din păcate, câștigă popularitatea antrenorului și nu vocea concurentului”, a

Vremea

București
acum

sâm.

4°/8°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

6°/9°
Iasi
acum

sâm.

2°/6°
dum.

-0°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

4°/9°
Constanta
acum

sâm.

5°/9°
dum.

2°/5°
lun.

4°/10°
mar.

10°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/4°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

0°/4°
Timisoara
acum

sâm.

1°/6°
dum.

-1°/4°
lun.

1°/4°
mar.

1°/3°