Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Saşii din Hălchiu, măcelari renumiţi în Germania

Publicat in Adevarul, luni 28 decembrie 2009 ·

La ora actuală, măcelarii braşoveni au deschise mai multe puncte de vânzare în Nurnberg, altul în Ungaria, iar afacerea se dezvoltă. Aceştia i-au „obişnuit" pe germani cu parizerul, toba şi slănina afumată.

Salam de vară, parizer, tobă, cârnaţi de casă, slănină afumată, caltaboşi, de toate pot fi cumpărate din „Metzgerei Mooser GmbH". O afacere începută, practic, din nimic, dar care acum merge foarte bine.

De aproape un sfert de veac, o familie de măcelari braşoveni, originari din comuna Hălchiu, îi „delectează" pe germanii şi românii ce trăiesc în zona Nurnberg cu delicatese pregătite după reţete tradiţionale româneşti.

Primul membru al familiei care a ajuns în Germania a fost Johann Mooser, acum în vârstă de aproape 80 de ani. „În 1984 am fugit din România: recunosc că a trebuit să plătesc bani mulţi pentru a putea ieşi din ţară. Aveam 54 de ani şi nu mă angaja nimeni, aşa că după ce m-am chinuit doi ani, în 1986, mi-am deschis o măcelărie. Cunoşteam meseria foarte bine de acasă, iar cum lucrurile au început să meargă bine, mi-am adus aici restul familiei", ne-a spus Mooser.

Bătrânul ne-a mai spus că decizia părăsirii României a venit după ce fiica sa a fugit din ţară, iar Miliţia a început să-l hărţuiască: „Fiindcă era om gospodar, reuşisem să strâng o sumă mai mare de bani. După ce fata a plecat, autorităţile m-au acuzat că aş fi desfăşurat activităţi iliciet. Săptămânal trebuia să merg la Miliţie şi pe la instanţele judecătoreşti. După o vreme nu am mai rezistat şi am fugit şi eu din ţară".

Afacere de success

După înfiinţarea primei măcelării româneşti, afacerea a mers foarte bine. Acum Johann este ajutat de ginerele său, Harald Hubbes şi un nepot care a urmat cursuri în domeniu în Germania.

„Încă de la început germanii şi-au dat seama de calitatea produselor noastre: 80% dintre ele sunt realizate după reţete

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ștefan Popescu: „Am dat prea multă importanță vizitei lui Nicușor Dan în Polonia”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”, Ștefan Popescu, diplomat și analist român, a discutat despre viitorul Europei, dar și despre vizita lui Nicușor Dan în Polonia. Urmăriți aici, integral, emisi

Volodimir Zelenski, după discuția de la Vilnius cu Nicușor Dan: „Îi mulțumesc pentru asigurarea că Ucraina poate conta pe sprijinul continuu al României”

HotNews acum 45 minute
Volodimir Zelenski și Nicușor Dan au avut luni o întrevedere bilaterală în marja summitului „București9” organizat la Vilnius. Cu această ocazie, cei doi au discutat despre eforturile diplomatice pentru pace și consolidarea sancțiunilor, iar Dan a c

Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei

HotNews acum 11 ore
Karol Nawrocki, câștigător al alegerilor prezidențiale din Polonia cu 50,89% din voturi, este un istoric naționalist specializat în lumea criminală, boxer amator, care a obţinut sprijinul principalului partid de opoziţie, Lege şi Justiţie (PiS), dar

Nicușor Dan: „Un termen realist pentru formarea Guvernului este de două săptămâni”. Ce a spus președintele despre desemnarea premierului

Adevarul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat luni de la Vilnius că un termen realist pentru formarea noului Guvern este de două săptămâni. El a subliniat că desemnarea unui premier va avea loc doar în momentul în care va exista o susținere parlamentară solid

VIDEO Activiştii Greenpeace au furat statuia de ceară a lui Emmanuel Macron din Muzeul Grévin şi au depus-o în faţa Ambasadei Rusiei

HotNews acum 3 ore
Statuia de ceară a lui Emmanuel Macron a fost furată luni, în cursul dimineţii, de la Muzeul Grévin din Paris, de către activişti Greenpeace care au depus-o apoi în faţa Ambasadei Rusiei, în semn de protest faţă de legăturile economice ale Franţei c

Novak Djokovici a obţinut victoria cu numărul 100 la Roland Garros / S-a calificat în sferturi la Openul Franţei pentru a 19-a oară

G4Media acum 2 ore
Sârbul Novak Djokovici, cap de serie 6, a reuşit, luni, victoria cu numărul 100 la Roland Garros, după ce a trecut de britanicul Cameron Norrie, locul 81 mondial, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă

Fostul deputat Cristian Boureanu, cercetat pentru că ar fi agresat sexual o tânără

Ziua Constanta acum 5 ore
Un fost deputat este vizat într-un dosar de agresiune sexuală, după ce o tânără în vârstă de 23 de ani a depus plângere la Poliție pe 1 iunie 2025. Incidentul ar fi avut loc în locuința bărbatului, situată în Sectorul 1 al Capitalei. Potrivit stirip

Când vor fi virate alocațiile, indemnizațiile și pensiile în luna iunie? Calendarul plății drepturilor sociale

Mediafax acum 4 ore
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și instituțiile din subordine sau în coordonare au luat măsuri pentru ca plățile către beneficiari să fie făcute fără sincope și în această lună în care este minivacanța de Rusalii. „

Călin Popescu Tăriceanu, achitat definitiv în dosarul în care a fost acuzat că a luat mită 800.000 de dolari de la Fujitsu

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat definitiv, luni, de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul în care a fost acuzat de DNA că în perioada 2007-2008, când era prim-ministru, a primit de la compania Fujitsu Siemens Computer

Dan Dungaciu este noul consultant pe relații externe al AUR / Controversele din jurul acestuia

HotNews acum 3 ore
George Simion a anunțat, printr-o postare pe Facebook, că Dan Dungaciu este noul consultat pe politică externă al AUR. Profesor universitar, Dungaciu a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu de DNA, iar numele său a fost vehiculat pentru a-

Vremea

București
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/32°
Iasi
acum

24°
lun.

16°/29°
mar.

18°/30°
mie.

16°/27°
joi

17°/30°
Constanta
acum

20°
lun.

16°/28°
mar.

15°/24°
mie.

19°/23°
joi

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/29°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/29°
mar.

16°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/32°