Tata îşi ratase vocaţia de explorator; mi-l amintesc citind la nesfîrşit aceeaşi carte: Cu săniile la Polul Nord, jurnalul de călătorie al renumitului explorator norvegian Fridjof Nansen. Un exemplar din anii ’70 mi-a căzut în mînă trezindu-mi amintirile. Povestirile tatei îmi înflăcăraseră imaginaţia. Pe Nansen şi acolitul lui, Johanson, îi asemănam legendarilor vikingi – de aceeaşi statură morală şi fizică, supraoameni străbătînd ţinuturile arctice, înfăşuraţi în blănuri grele, cu barba blondă încărcată de chiciură şi ochii evident albaştri. După minuţioase pregătiri, pe 26 februarie 1895, înfruntînd viscolul, vastele întinderi de gheaţă, gerul aprig (pînă la –40 de grade), pornesc spre cucerirea unor teritorii necunoscute, de fapt pe drumul celei mai mari victorii, cea asupra lor înşile. Iată-i alunecînd pe vertiginoase peisaje glaciare, în sănii trase de cîini sau în caiace, atunci cînd zăpada se topea şi se aflau în momente de pericol extrem, încolţiţi printre blocuri de gheaţă şi uriaşe crevase. Notaţii preţioase – gesturi, schimbări de dispoziţie în funcţie de vreme, observaţii meteorologice, detalii infime prin care îi urmărim în intimitatea vieţii lor de zi cu zi. „Ieri, în sfîrşit, s-a produs mult aşteptata schimbare de vreme, cu vînt din sud şi cu creşere a temperaturii! Azi dimineaţa termometrul arăta –30 de grade; pentru noi era o adevărată vreme de vară.“ Mărturiile însemnate în jurnal sînt un document din punct de vedere ştiinţific, dar şi pentru experienţa umană neobişnuită pe care o trăiau. Prima lor grijă era să se ferească de scorbut printr-o alegere minuţioasă a alimentelor. Studiate după principiile unei dietetici adaptate condiţiilor de frig excesiv de la Pol, trebuiau să fie în primul rînd nutritive şi, mai ales, să nu cîntărească mult. „Carnea luată de noi era de fapt muşchi de vită curăţit de grăsimi şi de zgîrciuri, uscat cît se poate d