Fatou Diome, Pîntecele Atlanticului, Editura România Press, 2009
22,89 lei
traducere din limba franceză de Elena Mihai
(în manşetă:) Colecţia „Ultracontemporan”
Fatou Diome este astăzi un icon al succesului multicultural, o scriitoare senegaleză imigrantă, devenită cunoscută pentru romanul Pîntecele Atlanticului, publicat în 2001. Succesul, dar şi condiţia de icon devin însă, ca în cele mai multe astfel de cazuri, coordonatele principale ale problematizării unui destin. Scriitoarea împărtăşeşte cu Salie – naratoarea şi protagonista romanului, în cea mai mare parte autobiografic – graficul tremurat al acestui destin: născută pe insula Niodior, în sud-estul Senegalului, urmărind un drum de excepţie pentru o fiică a culturii coranice, Salie se şcolarizează şi se căsătoreşte cu un francez, mutîndu-se la Strasbourg. Curînd însă, paradisul îşi arată adevărata faţă: nu este acceptată de familia soţului şi este nevoită să divorţeze şi să se descurce pe cont propriu. Pe lîngă dificultăţile materiale, Salie are de înfruntat ceva încă mult mai cumplit: identitatea ei este strivită între două oglinzi. Pe de o parte, este oglinda occidentalilor în care se vede ca o imigrantă de culoare care nu poate obţine nicicînd un statut legitim, iar pe de cealaltă parte, este oglinda compatrioţilor de pe insulă, pentru care ea, cea plecată în Franţa, pe pămîntul făgăduinţei, nu mai are dreptul la suferinţă sau la îndoială, transformată fiind într-o imagine a fericirii căreia i se refuză umanitatea.
Franţa este fetişul absolut pentru cei din Niodior, iar fervoarea lor se exercită în religia fotbalului. Strînşi în faţa singurului televizor din sat (care acum transmite cu purici), adus însă şi el de un „parizian“, locuitorii satului îşi urmăresc cu sufletul la gură idolii, pe jucătorii francezi, gustînd odată cu ei victoria şi înfrîngerea. Fotbalul este însă ma