Şi-a riscat viaţa pentru a scăpa de cartela de pâine şi de lampa pe care o folosea pentru a-şi lumina apartamentul. Acum regretă perioada comunismului.

Era la serviciu când şeful său l-a trimis să ridice un colet de la poştă, pe 21 decembrie 1989. „Lucram la Direcţia Muncii, iar directorul mi-a spus că trebuie să merg la poştă, să iau un pachet trimis din Germania pentru copiii din orfelinate. Când am ajuns acolo, la vila lui Bărbulescu era lume multă. M-am interesat ce se întâmplă şi am auzit oamenii vorbind că vor să îl dea jos pe Ceauşescu. M-am dus cu coletul la instituţie, apoi m-am întors şi m-am alăturat revoluţionarilor“, îşi aminteşte Tudor Oprescu.

Seara, tinerii dornici de schimbare s-au adunat la prefectură şi au pus la punct planul de atac pentru zilele următoare. S-au organizat şi au păzit Uzina de Aluminiu, barajele de pe Olt şi centrele în care erau internaţi copii şi bătrâni. „Eu am păzit căminul de bătrâni. Ştiam că vor să vină să otrăvească apa şi să le facă rău bătrânilor. Am stat acolo trei zile. Pe 23, noaptea, a venit un bărbat hotărât să intre în clădire. M-am luat cu el la bătaie, pentru că ştiam că vrea să le facă rău oamenilor. Au mai sărit câţiva băieţi şi l-am pus jos. Atunci am avut curaj şi nu m-am temut pentru viaţa mea. Acum îmi dau seama că aş fi putut fi împuşcat în orice clipă. Aveam patru copii acasă“, mărturiseşte revoluţionarul.

Crede că eforturile sale au fost zadarnice

Traiul greu din vremea comunismului l-a făcut să se alăture revoluţionarilor. „Îmi doream să se schimbe ceva în ţară, pentru că trăiam în condiţii grele. Am patru copii, iar pe vremea aceea erau mici. Stăteam la coadă la lapte de la 2.00 noaptea, că nu aveam cu ce să îi cresc. Pâinea de pe cartelă nu ne ajungea, după ce veneam de la serviciu, mă duceam la magazin, să le ajut pe femeile care descărcau pâinea. Îmi dădeau şi mie o pâine în pl