În mijlocul pavelelor de milioane de euro muncitorii au făcut şi o groapă de toată frumuseţea. Reprezentanţii primăriei spun că nu ştiu cine a săpat groapa şi că stâlpul doborât la pământ nu intră în grija administraţiei.
Deşi a trecut mai bine de o săptămână de când semnalam în publicaţia noastră faptul că un stâlp de iluminat public de pe Centrul Vechi a fost doborât la pământ de o maşină, autorităţile sau constructorul nu au luat nicio măsură. Mai mult, lângă stâlpul scos din rădăcină a apărut şi o groapă făcută se pare de angajaţii de la Electrica pentru a remedia o pană de curent. Nici aceasta nu a fost acoperită. Asta în condiţiile în care s-au investit peste opt milioane de euro în reabilitarea centrului istoric al municipiului Târgovişte.
Legea e făcută ca să fie încălcată
Hotărârea de Consiliu Local care interzice circulaţia maşinilor pe proaspăt pavatele alei ale Centrului Vechi din municipiul Târgovişte nu este respectată. Seară de seară, zeci de şoferi se plimbă în voie în zona istorică a oraşului deşi acest lucru este interzis. „În fiecare seară circulă foarte multe maşini pe aici. Mai ales acum că foarte mulţi au stat acasă, era chiar aglomeraţie pe Centrul Vechi. Eu ştiu că nu au voie să intre aici cu maşina pentru că d-asta s-au băgat atât de mulţi bani, pentru a-i lăsă pe oameni să se plimbe în voie”, ne-a spus Elena Irimia, o pensionară care locuieşte într-un bloc de pe Centrul Vechi.
„Ziua am văzut că mai stă un angajat al poliţiei comunitare în zonă pentru a nu lăsa maşinile să intre dar seara nu mai este nimeni. Chiar dacă se lucrează încă, şoferii tot intră cu maşinile. Dacă nu are cine să le interzică să intre ei intră, ce să facă?”, ne spune un alt locatar.
Reprezentanţii primăriei spun că stâlpii nu sunt ai lor
„Primăria nu are atribuţie acolo. Deocamdată noi nu am preluat amplasamentul. Firma care a c