* conform programului de guvernare prezentat recent de noul Cabinet Boc, Brăila este unul din cele trei oraşe aflate pe lista beneficiarilor de asistenţă tehnică pentru construirea de noi aeroporturi
* un alt punct important pe lista de priorităţi a Cabinetului Boc este şi dezvoltarea infrastructurii porturilor româneşti
Brăila, Galaţi şi Braşov sunt cele trei judeţe, conform programului de guvernare al noului Cabinet Boc, care vor beneficia de asistenţă tehnică pentru construirea de noi aeroporturi. Aceasta în condiţiile în care, pentru construirea de noi aeroporturi, programul Cabinetului Boc I prevedea acordarea de asistenţă tehnică autorităţilor locale din judeţele Braşov, Alba, Galaţi, Brăila şi Bistriţa.
Oricum, scopul principal în domeniul transporturilor al noului program de guvernare este acela de a asigura coerenţa şi continuitatea pe termen lung a lucrărilor de autostrăzi prin promovarea "Pactului Naţional Autostrăzile României", finanţat cu cel puţin 1% din PIB.
La capitolul infrastructurii de transport, în lista obiectivelor de guvernare este trecută şi refacerea infrastructurii feroviare simultan şi în concordanţă cu cea rutieră, "astfel încât cel puţin traficul greu de mărfuri să redevină atractiv pe transportul feroviar", precum şi dezvoltarea infrastructurii porturilor maritime româneşti astfel încât acestea să devină poarta maritimă din est a UE.
De asemenea, tot la acest capitol sunt trecute: îmbunătăţirea condiţiilor de trafic fluvial pe sectorul românesc al Dunării la nivel european; ocolirea localităţilor aglomerate prin realizarea unui program naţional de centuri ocolitoare; asigurarea unui nivel calitativ european până în anul 2012 a 80% din reţeaua de drumuri naţionale; asigurarea condiţiilor de transport aerian pasageri/marfă din toate regiunile ţării.
În ceea ce priveşte transportul rut