Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ana-Maria Chirilă trăieşte cu muzica băieţilor de la Vama

Publicat in Adevarul, luni 28 decembrie 2009 ·

În urmă cu patru ani, când a primit două albume Vama Veche, Ana şi-a dat seama că acest gen de muzică o caracterizează în totalitate.

PROFIL

Născută. 19.07.1984, Braşov

Studii. Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad

Familie. Necăsătorită

Poveste trupei Vama Veche a început în anul 2006. Tot atunci, Ana Chirilă a devenit fan înrăit al băieţilor, iar astăzi, tânăra trăieşte pe muzica lor. În urmă cu patru ani de zile, Ana a primit de la o prietenă de-a ei două albume ale formaţiei Vama Veche. La doar câteva minute după ce a ascultat versurile, s-a şi îndrăgostit de muzica lor. „Mi-au plăcut enorm de mult versurile lor. Pe atunci trupa a fost completă şi se numea Vama Veche. Am simţit că devin un fan în adevăratul sens al cuvântului”, a povestit Ana Chirilă.

S-a înscris pe toate forumurile formaţiei

Din acel moment, tânăra a început să se intereseze tot mai mult de băieţii trupei şi citea de pe internet toate noutăţile care apăreau despre ei. Ana s-a înscris în toate forumurile formaţiei, iar cât era ziua de lungă, nu făcea altceva decât să citească blogul solistului Tudor Chirilă. „Nu am ratat niciun concert al formaţiei. Camera mi-am amenajat-o în stil Vama Veche. Îmi place muzica lor, trăiesc cu ea şi mă liniştesc sufleteşte ori de câte ori o ascult”, a continuat Ana Chirilă.

Tânăra a fost prezentă la aproape toate concertele băieţilor. Dacă pentru unii această pasiune pare a fi una copilărească, pentru Ana, muzica celor de la Vama înseamnă totul. „Ultimul concert în care am avut onoarea să îmi văd formaţia preferată, Vama de această dată, deoarece s-a destrămat şi nu se mai numeşte Vama Veche, a fost anul acesta în vară, la Cerbul de Aur din Braşov. Tot atunci am avut ocazia să mă şi întâlnesc cu Tudor Chirilă, căruia i-am luat şi un autograf personal. Am şi discutat câteva minu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum o ora
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

Simona Halep s-a retras de la Australian Open şi Auckland. Anunţul fostului lider WTA

News.ro acum 2 ore
Simona Halep a anunţat, joi, că nu va putea participa la turneul de la Auckland şi la Australian Open, pentru care primise wild card, ea având probeme la genunchi şi umăr. Halep îşi propune să revină în circuit la turneul de la Transylvania Open, în

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum 40 minute
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

Un atac cibernetic la compania aeriană Japan Airlines provoacă întârzierea unor zboruri

News.ro acum 39 minute
Compania aeriană Japan Airlines (JAL) anunţă joi restabilirea sistemelor sale informatice în urma unui atac cibernetic care a provocat întârzieri ale unor zboruri şi a obligat o întrerupere temporară a vânzării de bilete, ultimul dintr-o serie de at

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 8 minute
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii - FOTO

News.ro acum o ora
Drumul naţional 1 este blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a interv

Premier League: Manchester City a remizat cu Everton, scor 1-1. Haaland a ratat un penalti

News.ro acum 19 minute
Formaţia Manchester City a remizat, joi, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Everton, într-un meci din etapa a 18-a a campionatului Angliei. City a deschis scorul prin Bernardo Silva, în minutul 14, iar Everon a egalat în minutul 36, prin Ndiaye.

Rusia încearcă să minimalizeze speculaţii prin care este acuzată de doborârea avionului Azerbaijan Airlines în Kazahstan

News.ro acum 3 ore
Rusia şi Kazahstanul încearcă să tempereze speculaţii cu privire la cauza prăbuşirii unui avion aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines, iar Kremlinul cere să se aştepte rezultatul investigaţiei, după ce un oficial ucrainean din cadrul securi

Când are loc finala Chefi la cuțite, sezonul 14. Daniel Dumitrache, Andreea Ignat și Michele Răduță luptă pentru marele premiu

Cancan acum 2 ore
Emisiunea culinară fenomen „Chefi la cuțite” se apropie cu pași repezi de momentul culminant: finala sezonului 14. După luni de competiții acerbe, în care preparatele spectaculoase și creativitatea concurenților au ținut publicul cu sufletul la gură

Alertă meteo. Avertizări de ninsoare și viscol, în a doua zi de Crăciun

Ziare.com acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că joi, 26 decembrie, vremea va fi rece, cerul va avea înnorări temporare și local vor fi precipitații slabe. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte. De asemenea, vor fi și intensificări pu

Vremea

București
acum

joi

2°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°