Mărfurile şi pasagerii se înghesuie pe drumuri şi căi ferate cu durate de serviciu depăşite. Jumătate din drumurile publice, ca şi o treime din lungimea căilor ferate ar trebui scoase din uz, pentru că starea acestora este deja periculos de precară.
Statisticile oficiale arată că România este, pe de-o parte, ţara drumurilor şi a căilor ferate expirate, iar pe de altă parte - ţara în care traficul de mărfuri şi de călători creşte de la an la an.
Mai citiţi şi:
Alba–neagra cu autostrada Comarnic-Braşov
Autostrada A1 atrage din nou investiţiile logistice
În domeniul rutier, din totalul de 81.693 de kilometri de drumuri publice, doar 22.865 de kilometri au statut de drumuri modernizate. Din acestea, 47% ar trebui scoase din uz.
În ceea ce priveşte drumurile dotate cu îmbrăcăminţi asfaltice uşoare, peste 60% au durata de serviciu depăşită, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Hârtoape europene, ambuteiaje româneşti
Pe această infrastructură se află în circulaţie nu mai puţin de 4,7 milioane de autovehicule (autoturisme, camioane, autobuze etc.), număr în creştere cu aproape o jumătate de milion faţă de anii anteriori.
În aceste autovehicule s-au transportat, în total, aproape 300 de milioane de pasageri şi peste 364 de milioane de tone de marfă.
Sub o asemenea povară, ar fi normal ca reabilitarea de drumuri şi construcţia de drumuri (mai ales autostrăzi) noi să se accelereze, dar anul 2009 nu a adus prea multe noutăţi în acest sens.
La finalul lui 2008, drumurile publice din România totalizau 81.693 km, din care 16.599 km (20,3%) reprezentau drumuri naţionale, 35.251 km (43,2%) drumuri judeţene şi 29.843 km (36,5%) drumuri comunale.
România avea la finalul anului trecut daţi în circulaţie, potrivit INS, doar 281 de kilometri de autostr