Peste 60% din tranzacţiile din zona montană au loc numai pe acest segmentul. Locuinţele la bloc, fie ele noi sau vechi, sunt singurele variante pentru cine dispune de un buget de achiziţie de cel mult 100.000 de euro.
Deşi în prezent oferta de case pe pământ este incomparabil mai mare faţă de anii anteriori, singurele achiziţii de imobile de vacanţă în regiunile montane se realizează pe segmentul apartamentelor nou construite.
„Anii trecuţi nu aveau ce să cumpere, dar aveau bani. Anul acesta n-au bani sau cei care au încă mai aşteaptă o aşezare a pieţei, dar au de unde să aleagă. Aşa că opţiunea cea mai la îndemână este apartamentul sau garsoniera", spune Aurelia Turea, broker imobiliar al agenţiei House Consulting.
Şi asta pentru că preţul este cel care decide tranzacţia în prezent. „De aceea sunt preferate cu preponderenţă locuinţele în blocuri şi mai ales în ansamblurile nou construite. De ce? Pentru că sunt ieftine, ori în prezent în aceste zone nu prea se mai întâlnesc tranzacţii cu sume mari", spune Mihai Topal, directorul firmei de consultanţă imobiliară Mervani Invest.
Preţul vilelor, mai mic cu 50%
Aproximativ 100.000 de euro costă unul dintre cele mai scumpe apartamente de la munte în prezent. „Media preţului la apartamente, şi mă refer la cele mai trazacţionate, respectiv cele cu două camere, este între 60.000 şi 85.000 de euro", explică Topal.
O casă sau o vilă trece mult peste preţul deja menţionat. Dacă anul trecut tranzacţiile se realizau cu sume cuprinse între 100.000 şi chiar 200.000 de euro, acum aceste valori, deşi sunt mai mici cu mult faţă de anii trecuţi, nu reprezintă încă un preţ de echilibru.
O vilă mare, într-o zonă bună, poate ajunge la valori între 160.000 şi 190.000 de euro, la aproape jumătate faţă de costurile anului trecut. Cu toate acestea, vânzări pe acest segment se înregistrează doar a