Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O pensionară din Reşiţa a câştigat cei 9,5 milioane de euro de la Loto

Publicat in Libertatea, luni 28 decembrie 2009 ·

Premiul cel mare de la Loto 6/49, câştigat în ajunul Crăciunului, a ajuns la o pensionară din Reşiţa, care şi-a cumpărat biletul din oraşul vâlcean Berbeşti. Norocoasa, care a reuşit să câştige 9,5 milioane de euro impozabili cu doar 2,3 euro, s-a prezentat, ieri, la Loterie cu biletul, ca să-şi încaseze banii, însă nu a dorit să-şi facă publică identitatea. Potrivit oficialilor Loteriei, câştigătoarea celui de-al treilea premiu ca valoare din istoria Loteriei se afla în trecere prin oraşul Berbeşti, din judeţul Vâlcea, miercurea trecută, când şi a cumpărat biletul norocos.

Ea a recunoscut, ieri, când a venit la Bucureşti cu tichetul câştigător, pentru a-şi ridica cecul în valoare netă de 30.133.077 lei (7 milioane de euro), că este o jucătoare ocazională şi că a completat cele şase numere câştigătoare, pur şi simplu la întâmplare, fără vreo semnificaţie. În schimb, reşiţeanca le-a cerut reprezentanţilor Loteriei să nu facă publice date despre identitatea sa. Chiar dacă nu şi-a făcut planuri în privinţa cheltuirii banilor, femeia a spus că primul gând, după ce a aflat de norocul care a dat peste ea, a fost să-şi ajute familia.

«E primul pot luat în Vâlcea»

“E primul pot luat în Vâlcea şi, deci, în Berbeşti. Mă bucur că a fost câştigat la agenţia noastră şi sunt convinsă că oamenii vor veni să joace mult mai des la noi, acum că ne-am dovedit atât de norocoşi. De altfel, la Berbeşti am avut aproape la fiecare tragere cel puţin un câştigător, însă la categoria a II-a, cu 5 numere. Toţi norocoşii de până acum au fost oameni din oraş, clienţi fideli ai agenţiei”, spune Emilia Stancu, cea care a înregistrat biletul câştigător. 500.000 de lei, de Anul Nou.

După ce contul categoriei I a jocului 6/49 s-a golit, conducerea Loteriei a decis să suplimenteze cu 500.000 de lei fondul de câştiguri al marelui premiu, joi, când va fi org

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum o ora
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Nicușor Dan răspunde tuturor întrebărilor despre măsurile fiscale într-o conferință de presă. LIVE de la ora 10.00

Adevarul acum 56 minute
Nicușor Dan susține luni, de la ora 10.00, o conferință de presă în care este aşteptat să răspundă la toate întrebările referitoare la pachetele de măsuri economice adoptate de Guvernul Bolojan.

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Ministrul Finanțelor: „DATORIA publică a României va ajunge la 60% din PIB până la finalul anului. Niciodată n-am fost atât de rău ca acum”

Gandul acum o ora
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că datoria publică s-a dublat în ultimii cinci ani, depășind 1.100 de miliarde de lei. România riscă pierderea calificativului de investiții, în lipsa unor măsuri fiscale urgente. Datoria publică a

Luni începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni şi se încheie pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi prod

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 11 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 2 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

Vremea

București
acum

28°
lun.

19°/37°
mar.

22°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°