In opinia lui Calinescu, nu trebuie sa dam crezare vorbelor si misivelor. Eminescu nu a iubit-o pe doamna Micle. Si-a inchipuit doar ca o iubea. Poetul se insela pe sine insusi, caci adora, in fond, o femeie generica, un arhetip platonician, o abstractiune ideala, fara substanta si continut. De la moartea Veronicai Micle s-au implinit, in 3 august, 120 de ani. Nu trecusera nici doua luni de la moartea lui Mihai Eminescu, in 15 iunie. Mormintul Veronicai e la Varatec. In 31 decembrie 1889 avea sa moara si Ion Creanga. Acelasi an cuprinde, asadar, trei morti. Despre Eminescu si Creanga s-a scris sau se va scrie de catre istoricii literari. Eu as dori sa evoc, in acest articol, silueta din ce in ce mai eterata a nefericitei femei care a fost Veronica Micle. Desi legenda a legat-o pentru o vesnicie si inca una de Eminescu, Veronica Micle nu a inspirat incredere si simpatie nici contemporanilor si nici, mai tirziu, lui G. Calinescu, biograful poetului national. Titu Maiorescu - care avusese a face cu Veronica intr-un proces zgomotos - nu a privit-o cu bunavointa. G. Calinescu e si mai putin indurator. Luindu-se dupa fotografii si inchipuire, ofera, in fapt, portretul unei fiinte mai degraba urite: Veronica, zice malitios criticul, ar fi fost o femeie „triviala" (era fiica unei moase din Nasaud), lipsita de farmec, cu trupul prea lemnos, cu fata anguloasa (adica lipsita de rotunjimi), livida si supta, cu buze subtiri si acre, cu privirea fada si parul decolorat (il avea, in realitate, blond, de unde porecla de Balauca). Rezulta din neverosimila descriere calinesciana o femeie strigoi, nedemna de iubirea unui poet gingas si mult simtitor, precum Eminescu. Criticul ofera din belsug amanunte de ordin fizic (culoarea tenului, grosimea trupului, amplitudinea buzelor, marimea dintilor etc.), desi nici un document nu atesta aceste ipoteze prea temerare. Si, la urma urmelor, conte