Tânărul atlet are peste 30 de medalii până acum şi a fost chiar pe punctul de a participa la Jocurile Olimpice de la Beijing. Înainte să îmbrace tricoul de campion al României la marş, Marius Cocioran şi-a încercat talentul pe terenul de fotbal.

Înainte să îmbrace tricoul de campion al României la marş, Marius Cocioran şi-a încercat talentul pe terenul de fotbal. Ca mai toţi băieţii de 12-13 ani, bătea cât era ziua de lungă mingea în parcul din faţa blocului.

Încurajat de câţiva vecini, care vedeau în el o viitoare aripă a „Milanului din Banat”, Marius a ales să joace sub culorile echipei de juniori a Gloriei. „Îmi rupsesem mâna şi am lipsit o perioadă de la antrenamente. După ce am renunţat la gips, nu m-am mai întors la fotbal. Nu ştiu din ce motive, dar ulterior mi-a părut rău că am renunţat”, îşi aminteşte sportivul.

A dat fotbalul pe atletism

Regretele lui Marius au fost însă de scurtă durată, pentru că, în 1996, şi-a început cariera de atlet. „M-am apucat de atletism datorită unui coleg, Adrian Negru, care a devenit şi cel mai bun prieten al meu. Mie nu-mi plăcea deloc atletismul, dar el m-a convins să mă înscriu la club. Făceam antrenament în sală atunci şi, treptat, treptat, am început să găsesc ceva interesant în acest sport. M-am convins că trebuie să continui odată cu primul concurs, venit la o lună după primul antrenament. Pe vremea aceea, antrenorul meu, Ştefan Nagy, mă pregătea pentru viteză”, povesteşte atletul.

Rezultatele nu l-au recomandat ca pe un sprinter de perspectivă, astfel că antrenorul i-a sugerat să treacă la marş. „Am strâmbat din nas. Marşul nu-mi plăcea nici atât. Dar am încercat. După numai câteva zile, am fost preluat de domnul Samson Bogdan, care m-a antrenat până în 2002, an din care mă pregătesc cu Tavi şi cu Iosif Măzăran. Primul rezultat cu adevărat important a venit în 1999, cân